S-a încheiat luna iunie şi e momentul să vedem care au fost cele mai populare telefoane high end şi cum a arătat Trending-ul pe site-ul Mobilissimo.ro. Nu a fost neapărat o lună cu multe lansări, ci una de cimentare a statutului modelelor existente, dar şi o lună a ofertelor speciale. Astfel s-au cocoţat în top telefoane mai vechi, ba chiar şi flagship-uri din 2019, oricât de ciudat ar suna. Publicul e mai atent cu bugetul în acest an, nu se aruncă la achiziţii mari şi se orientează spre oferte bune.
În această lună iunie topul pare împărţit între Samsung şi Huawei, iar Huawei ocupă jumătate de top cu telefoane din 2019. Compania chineză a avut promoţii peste promoţii luna trecută, de aceea are terminale în trending, mai ales cele de anul trecut. Şi Apple s-a strecurat în top 10 din ce văd, iar la midrange au urcat în top new entry-uri locale ca Redmi Note 9 sau iPhone SE (2020).
Acest top este realizat în baza unui algoritm care ia în calcul accesările voastre, comparaţiile realizate pe site, dar şi cât de des a fost căutat fiecare telefon pe site-ul nostru. Iată top 10 telefoane high end în trending pe Mobilissimo.ro în iunie 2020:
10. Huawei Mate 20
Mă intrigă prezenţa lui Huawei Mate 20 în acest top şi o atribui mai degrabă căutării lui Mate 20 Pro la modul general, fără particula "Pro" în termenii de căutare. Din ce ştiu oficial telefonul nici nu prea a ajuns la retailerii de la noi. Partea bună e că are tot puternicul procesor Kirin 980 la interior, ecran cu suport HDR10 şi o cameră pătrată cu senzor de 12 MP principal şi telemetru laser, dar şi o cameră telephoto de 8 MP cu zoom optic 2x, plus una ultrawide de 16 MP. Optică Leica e la posturi şi avem şi filmare 4K, plus difuzoare stereo, ceva ce nici P30 nici P40 nu au. E şi arătos şi are ecran plat.
9. Huawei P30
Huawei P30 e un telefon mai căutat decât aţi crede. Am discutat cu 2 persoane care doreau neapărat un telefon în buza sumei de 1900 sau 2000 lei şi nu ştiau ce să cumpere. Are şi nuanţe arătoase, e şi compact, având ecran de 6.1 inch şi aduce şi acel zoom optic 3X şi cel de 30X nu e rău deloc. Are optică Leica, o baterie de 3650 mAh care nu e de lepădat şi aceeaşi cameră selfie ca şi P30 Pro. Dispune şi de încărcare rapidă şi de jack audio şi are şi serviciile Google, plus că a fost deja actualizat la Android 10.
(Cel mai bun preț actual: 1.899 lei)
8. Apple iPhone 11
Singurul model Apple din acest top este iPhone 11. Preţul său s-a stabilizat în ultima vreme şi lumea îl ia în calcul ca o alternativă solidă la multe dintre telefoanele cu Android de pe piaţă. Are puternicul procesor Apple A13, nu e nici prea mic sau slab la baterie ca iPhone SE (2020) şi are două camere la fel de capabile ca şi cel de pe generaţia XS. În plus vine şi cu cameră ultrawide, ceva ce XS nu avea, având în schimb camera telephoto pentru zoom. Culorile sunt mai plăcute decât la iPhone XR şi mai puţin ţipătoare, dar ecranul e la fel, un LCD. Partea bună e că e luminos, partea proastă e că are rezoluţie destul de scăzută.
(Cel mai bun preț actual: 3.462 lei folosind codul QUICK202)
7. Huawei Mate 20 Pro
Huawei Mate 20 Pro a fost invocat des în Mobicast-uri de colegul Alex, ca daily driver al său la diferite evenimente internaţionale şi locale. Îl folosea pentru a face filmări hands on şi fotografii şi utiliza şi zoom-ul său la concerte. A trecut prin multe lansări şi mereu a făcut faţă cu brio, inclusiv ca baterie. Se ţine bine şi acum la 2 ani de la lansare şi a fost model inaugural pentru procesorul Kirin 980. Are şi zoom optic 3X şi telemetru laser şi cameră ultrawide şi a fost primul telefon care a adus camera pătrată în mainstream. Nuanţa sa mov nu are egal pe piaţă.
(Cel mai bun preț actual: 2.799 lei)
6. Huawei P40 Pro
Flagship-ul Huawei pe anul curent și anume P40 Pro se găseşte pe locul 6 în acest clasament. Şi la el a început să se stabilizeze preţul şi e posibil să îl găsiţi şi la sume mai atractive în varianta resigilată. Am avut şi acele tutoriale şi prezentări legate de instalarea de aplicaţii de bază pe acest smartphone şi includem aici aplicaţii de socializare, aplicaţii Office, aplicaţii media, hărţi şi altele. În plus am avut şi un long term review cu el postat destul de recent.
Ce trebuie să reţină toată lumea e că bate Galaxy S20 Ultra la captura low light şi la stabilizarea imaginii la zoom avansat. E şi foarte capabil la filmarea din mers, stabilizare şi captura selfie cu acea cameră duală. Posibil ca lansarea în curând a lui P40 Pro+ să îi fi adus şi lui ceva trafic, lumea uitând să pună şi acel Plus.
(Cel mai bun preț actual: 4.553 lei)
5. Samsung Galaxy S20+
Samsung Galaxy S20+ a avut recenzia finalizată de noi în ultima lună. Mulţi oameni l-au preferat în detrimentul lui Samsung Galaxy S20 Ultra, fiindu-le teamă de problemele cu focalizarea la prim plan, de eventuale probleme cu ecranul şi autonomia scăzută. Galaxy S20+ stă mai bine şi la baterie şi la focalizare decât S20 Ultra şi nici nu e atât de uriaş ca acel model cu diagonală de 6.9 inch. E mai uşor de manevrat, dar are şi el un zoom capabil 3x hibrid pe camera telephoto de 64 MP. Filmează 8K, are şi o versiune 5G, acustică tunată de AKG şi a primit o serie de actualizări care i-au rezolvat din buguri. A fost campion in top 10 Mobilissimo in mai 2020.
(Cel mai bun preț actual: 3.649 lei)
4. Samsung Galaxy S20 Ultra
Samsung Galaxy S20 Ultra este flagship-ul actual Samsung pe anul 2020 şi se laudă cu zoom 100x digital şi 10x hibrid. Are camera principală de 108 megapixeli ca selling point, alături de cameră cu zoom anterior menţionată. Şi el filmează 8K şi îţi permite să faci capturi detaliate de 33 MP din acea filmare. Funcţia Single Take creează cadre numai bune de social media fără să te chinui prea tare. Cred că este telefonul Samsung cel mai actualizat din istorie, primind actualizări software importante care tot rezolvau buguri de cameră, cu focalizarea spre exemplu, dar şi alte update-uri de sistem. Are un ecran uriaş, care îl face bun la gaming şi vizionare video şi vine cu un modul foto cu personalitate, ca design. Luna trecută era pe locul 3.
(Cel mai bun preț actual: 4.947 lei folosind codul QUICK202)
3. Samsung Galaxy S20
Samsung Galaxy S20 a început să fie mai ieftin în ultima lună la mai toţi retailerii. A început să coboare spre cota de 3000 şi ceva de lei, acum fiind pe la 3500 lei. E cel mai compact flagship cu filmare 8K din 2020 şi e foarte uşor, îngust, comod de manevrat. E pentru cei care vor multă putere de procesare, camere capabile, dar într-un înveliş compact. Ecranul este luminos, are refresh rate de 120 Hz, iar camera nu e rea deloc. Are şi certificare IP68 şi o baterie parcă mai generoasă decât la S20+ şi S20 Ultra şi nu are probleme cu focalizarea. Difuzoarele stereo livrează şi ele stereofonie reală. Luna trecută era pe locul 2.
(Cel mai bun preț actual: 3.689 lei)
2. Huawei Mate 30 Pro
Huawei Mate 30 Pro a debutat toamna trecută, dar seria de discount-uri şi oferte speciale îl urcă pe locul 2 în topul nostru. A fost subiect de workshop foto la început de an, organizat de un celebru fotograf şi am văzut adevărate opere de artă realizate cu el. Şi acum mai poate fi privit ca reper de captură low light, chiar şi comparat cu P40 Pro sau Galaxy S20 Ultra. E şi unul dintre puţinele telefoane cu ecran cascadă de pe piaţă, de fapt primul de la noi. Camera sa circulară cu acel inel special a fost copiată de mulţi rivali. Procesorul e acelaşi Kirin 990 de pe seria P40. Filtrele speciale de culoare Leica au făcut senzaţie când au fost aplicate. Deblocarea facială e la nivel de iPhone sau chiar peste.
(Cel mai bun preț actual: 3.499 lei)
1. Huawei P30 Pro
Marele câştigător al lunii iunie 2020 este... un telefon din primăvara lui 2019. Deja îl găsiţi şi la 2400 lei la unii retaileri şi în multe privinţe e preferabil lui P40 Pro. Huawei P30 Proare aplicaţii şi servicii Google, are un zoom comparabil, deşi nu aşa bine stabilizat, are o baterie foarte generoasă cu orele de funcţionare, ca putere de procesare e încă acolo sus, duce orice jos şi nu se încinge. Filmează binişor, se descurcă şi în low light, e şi rezistent la apă şi praf şi poate fi considerat compact cu ecranul său OLED de 6.47 inch.
Camera sa periscopică a început un trend copiat de toţi. Are şi încărcare wireless rapidă şi încărcare wireless inversă, iar nuanţele sale sunt parcă mai atractive decât cele de la seria P40. Huawei a tot oferit promoţii în ultima vreme, inclusiv pentru acest model. Cel mai bun preț actual este de 2.499 lei.
Iată cum arată şi locurile 11-15 în acest top:
- Xiaomi Mi 10 Pro (4.399 lei)
- Samsung Galaxy S10+ (3.165 lei)
- Huawei Mate 20 X
- Huawei Mate 20 X 5G (3.399 lei)
- Huawei Mate 20 RS Porsche Design (5.599 lei)
Şi avem şi un top 10 al telefoanelor midrange pe iunie 2020:
- Huawei P40 Lite (1.059 lei)
- Huawei Nova 5T (1.279 lei)
- Oppo Reno 3 Pro (5G) (2.425 lei folosind codul QUICK202)
- Apple iPhone SE (2020) (2.328 lei folosind codul QUICK202)
- Huawei Y5P (399 lei)
- Samsung Galaxy A51 (1.187 lei)
- Redmi Note 9 (873 lei folosind codul QUICK202)
- Samsung Galaxy A41 (1.089 lei)
- Huawei Y6P (599 lei)
- Samsung Galaxy A51 5G (2.149 lei)
De asemenea avem şi un top 5 cu telefoane nelansate încă:
- Apple iPhone 12 Pro Max
- Apple iPhone 12 Pro
- Apple iPhone 12
- Huawei Mate 40 Pro
- Samsung Galaxy Note 20