În această perioadă observăm faptul că retailerii se întrec în oferte care mai de care mai interesante, iar acum apar și producătorii în ecuație. Astfel descoperim că Samsung România organizează o campanie specială prin care oferă undiscount de până la 500 lei dacă alegeți achiziția unui pachet compus din smartphone + smartwatch sau căști wireless Până când este valabilă această ofertă și care sunt telefoanele eligibile aflați din rândurile de mai jos.
Pentru a lămuri din start cum stă treaba, aflați că această promoție se aplică doar pentru produsele vândute pe site-ul oficial Samsung România. Sunt incluse în campanie smartphone-urile Galaxy S10, Galaxy S10+, Galaxy Note 10 și Galaxy Note 10+. Prin adăugarea în coș a unui telefon din această listă și alegerea unui smartwatch sau purtabil din categoria dedicată pe care să îl achiziționați la pachet, veți primi un discount de 500 lei la comandă.
Un exemplu este Samsung Galaxy S10 + căști wireless Samsung Galaxy Buds+ - pachet pe care veți plăti la finalizarea comenzii suma de 3.448 lei. Puteți alege orice combinație doriți dintre smartphone-urile mai sus menționate și smartwatch-urile Samsung sau căștile wireless disponibile. Campania are loc până la data de 31 martie și regulamentul poate fi găsit în întregime pe site-ul Samsung, iar oferta de telefoane o puteți accesa de aici.