Samsung Galaxy S22+ vine în Europa şi implicit şi România în varianta cu procesor Exynos 2200. În alte părţi ale globului vine cu procesor Snapdragon 8 Gen 1. Exynos 2200 este un CPU de 4 nm produs de Samsung şi care inaugurează GPU-ul Xclipse 920, co-dezvoltat cu AMD şi care ar fi capabil de ray tracing în varianta pentru mobil. Încă nu avem jocuri care să profite de tehnologie totuşi.
Video-review Samsung Galaxy S22+, secțiunea Benchmarks
Telefonul are 8 GB RAM şi 128 GB stocare (UFS 3.1), dar nu şi slot microSD. Nu are nici urmă de lag, de la One UI 4.0 încoace, de fapt şi de la precedentele versiuni de One UI, terminalele Samsung se mişcă foarte bine. Nu am constat supraîncălzire în vreme ce ne jucăm, nici după minute bune de joc, nici după ore întregi de filmat şi pozat la MWC 2022 şi pus telefonul la încărcat în vreme ce făcea upload-uri mari.
Şi testele de performanţă arată excelent şi mă refer la locul 4 atins în AnTuTu 8, depăşind chiar Galaxy S22 Ultra şi pe ASUS ROG Phone 5s. Suntem sub iPhone 13 Pro şi realme GT2 Pro totuşi, dar şi sub Motorola Edge 30 Pro.
În GeekBench 5 Multi Core am ocupat locul 15, depăşind Motorola Edge 30 Pro şi pe Huawei P50 Pro, dar fiind sub Sony Xperia 1 III şi realme GT 5G. În 3DMark Slingshot Extreme ES 3.1 terminalul ocupă locul 24, peste Motorola Edge 20 Pro şi ASUS ZenFone 8, dar sub Sony Xperia 1 III şi Xiaomi Mi 11 Ultra. BaseMark OS II aduce încă o clasare în top 10, mai precis pe locul 7.
Multe clasări în locul 10, asta e clar şi un telefon cu adevărat future proof.
Cât despre testele de temperatură, am ajuns la 37.5 grade Celsius în jocuri, ceea ce nu e rău deloc. În benchmark-uri termometrul indica 42.4 grade Celsius, deci telefonul e ceva mai fierbinte atunci când e pus la treabă serios.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 Flancoaflă prețul
- 🛒 Orangeaflă prețul
- 🛒 HUSE GALAXY S22+află prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul