Samsung Galaxy Fold poate fi cumpărat că telefon de business asta e sigur, dar automat devine şi înlocuitor de tableta, având în vedere extinderea ecranului său. E în continuare primul telefon pliabil de pe piaţă, deci asta vine cu sacrificii şi compromisuri, dar pentru o primă generaţie face o treabă bună.
Samsung s-a mişcat bine şi a adus One UI 2.0 pe acest telefon, cu o bună parte din beneficiile lui Galaxy S20. Cititorul de amprente se afla lateral şi răspunde foarte rapid la apăsări, mai rapid decât soluţiile folosite pe generaţiile Galaxy S10 şi S20. Avem şi deblocare facială, dar nu din aceea securizată că la iPhone sau Huawei-uri.
Always On Display se aplică atât pe ecranul interior, cât şi pe cel exterior. Aici puteţi personaliza culori, modelul de ceas afişat şi afișa muzică pe care o ascultaţi. O experienţă interesantă e că puteţi seta diferite lockscreen-uri pe ecranul exterior şi pe cel interior, cu fundaluri diferite. Plierea şi deplierea telefonului se face cu o tranziţie foarte fluidă între aplicaţia afişată pe ecranul mic spre cea afişată pe ecranul mare şi viceversa.
Avem în continuare secţiunea de shortcut-uri Edge, dar şi multitasking mulţi window clasic, cu split screen redimensionabil. Puteţi fie să împărţiţi ecranul în două, sau într-o fereastra mică şi alte două mici. Puteţi trage aplicaţii dintr-un tray lateral pentru a vă ajuta cu această împărţire de ecran. În plus puteţi adăuga şi ferestre pop-up pentru a face multitasking-ul şi mai avansat. Marele selling point la acest telefon pe partea de software e că poţi împărţi ecranul între 3 aplicaţii.
M-am înţeles bine cu tastatura virtuală mai ales pe ecranul cel mare central, iar ea poate fi împărţită în două pentru scris mai uşor cu degetele mari, dar există şi floating keyboard-ul pe care nimeni nu îl foloseşte cred eu. Puteţi înlocui butoanele de navigare cu gesturi, ceea ce recomand, mai ales pe Android 10 cu ale sale swipe-uri laterale pentru Back. Marea realizare a telefonului şi asta încă de la început e scalarea aplicaţiilor.
Toate sunt adaptate perfect la formatul atipic al ecranului mare şi la trecerile rapide dintre ecrane (exterior spre interior). Primeşti o zonă de vizionare cu 2.4X mai amplă pe Galaxy Fold faţă de un Galaxy S9+ şi acesta e doar un exemplu. Avem şi Bixby Routines pentru a pre programa setări şi activităţi, plus o trecere între opţiunile de la muncă şi cele de acasă. Bixby e asistentul virtual inclus aici şi avem şi pachetul clasic de aplicaţii preinstalate, de la Smarthings la Note, la Galaxy Store, S Health, Netflix şi Spotify.
Nu uităm nici de Dark Mode, Link to Windows, Quick Share, Music Share și toate noutățile ce au venit cu One UI 2.0/2.1.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 Altexaflă prețul
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (cupon -3%: QUICK202)află prețul
- 🛒 Orangeaflă prețul
- 🛒 Vodafoneaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul