OnePlus Open a ratat pe ultima sută de metri șansa de a sosi cu procesor Snapdragon 8 Gen3, această din urmă componentă fiind anunțată la doar câteva zile distanță de lansarea telefonului pliabil. Desigur, luăm în considerare și procesul lung de dezvoltare și disponibilitatea lui SD 8 Gen2 din acel moment, astfel că avem în continuare parte de un hardware de top, unul flagship.
Video-review OnePlus Open, secțiunea Hardware
Așa cum spuneam, la interiorul lui OnePlus Open se ascunde un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, cu 1x nucleu prime Cortex-X3 de 3.2 GHz + 2x nuclee de performanță Cortex-A715 de 2.8 GHz + 2x nuclee Cortex-A710 de 2.8 GHz și alte 3x nuclee Cortex-A510 de eficiență energetică. I se alătură și unitatea GPU Adreno 740.
Continuăm cu variantele disponibile, sau mai bine zis cu singura configurație lansată, cea cu 512 GB stocare UFS 4.0 și 16 GB RAM, fără slot microSD. Aici putem avea ceva de reproșat, asta pentru că în China echivalentul său numit OPPO Find N3 are și configurație cu 12 GB RAM și 512 GB stocare, mai accesibilă, ceva de care ar fi fost interesant și utilizatorul european..
- Producător:
- OnePlus
- Model:
- Open
- Data anunțării:
- Octombrie 2023
- Disponibilitate
- În curând
- Culori disponibile
- Negru, Verde
- Sistem de operare
- Android
- Servicii Google
- Da
- Interfață
- OxygenOS
- CPU
- Single-core 3.36 GHz + Dual-core 2.8 GHz + Dual-core 2.8 GHz + Triple-core 2.0 GHz
- Chipset
- Qualcomm Snapdragon 8 Gen2
- GPU
- Adreno 740
- Senzori
- Accelerometru, barometru, giroscop, compas, proximitate
- GPS
- GPS, Glonass, GALILEO, BDS
- Senzor amprente
- Da, Lateral, Fizic
- Greutate
- 239g
- Lungime
- 153,4mm
- Lățime
- 143,1mm
- Grosime
- 5,8mm
- Număr culori ecran
- 1B
- Tip Display
- LTPO3, OLED
- Diagonală
- 7,82inch
- Rezoluție
- 2160x1900pixeli
- Densitate pixeli
- 368
- Touchscreen
- Da
- Raport ecran-corp (%)
- 89,1
- Rată refresh
- 120Hz
- Diagonală (ecran exterior)
- 6,31
- Camera Principală
- 48megapixeli
- Caracteristici Video
- 4K@30/60fps, 1080p@30/60/120/240fps, gyro-EIS, HDR10+, Dolby Vision
- Caracteristici Foto
- autofocus, Dual Pixel PDAF, OIS, zoom optic 3x, bliț LED, HDR, panoramă, wide, ultra-wide, Hasselblad Color Calibration
- Cameră Telephoto
- 64megapixeli
- Cameră Ultra-wide
- 48megapixeli
- Camera Frontală
- 20megapixeli
- Cameră frontală secundară
- 32megapixeli
- RAM
- 16GB
- Internă
- 512GB
- Tip stocare
- UFS 4.0
- Mesaje
- SMS, Email
- Formate audio redare
- .mp3
- Formate video redare
- .mp4
- Difuzor
- Stereo
- SIM
- Dual-SIM
- Tip SIM
- Nano-SIM
- GPRS
- Da
- EDGE
- Da
- Viteză conexiune
- HSPA, LTE, 5G
- Bluetooth
- 5.3
- A2DP
- Da
- LE
- Da
- WLAN
- Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e/7
- Wi-Fi Direct
- Da
- Hotspot 3G
- Da
- Hotspot 4G
- Da
- Bandă duală
- Da
- NFC
- Da
- USB
- Type-C, 3.2
- OTG/MHL
- Da
- Tip acumulator
- Li-polymer
- Capacitate
- 4800mAh
- Încărcare rapidă
- 67W
- Rezistent la apă/praf
- IPX4
Pe lista de dotări mai avem difuzoarele stereo cu Dolby Atmos, scanner-ul de amprente plasat lateral și bateria de 4805 mAh pe care o vei alimenta rapid la 67W pe fir. Ecranul extern este un OLED LTPO3 Super Fluid de 6.31 inch (FHD+, 120Hz) și protejat de Ceramic Guard.
Odată deschis, pliabilul își dezvăluie ecranul principal de 7.82 inch, tot un LTPO3 Flexi-Fluid AMOLED, cu 120Hz și Dolby Vision. Avem cameră frontală de 32 mpx în ecranul extern, cameră selfie de 20 mpx în ecranul principal și un setup triplu în spate: 48 mpx wide, OIS + 64 mpx telephoto periscop, zoom optic 3.2x, OIS + 48 mpx ultra-wide, o cameră cu optică Hasselblad.
Un pachet hardware de top cu multe de oferit și descoperim mai departe în secțiunea de benchmark-uri ce impresie face procesorul cuplat cu cei 16 GB RAM.
Disponibilitate
Prețuri actualizate