Din punct de vedere al design-ului smartphone-ul pliabil OnePlus Open intrigă, asta prin prisma uriașului modul foto din spate care te face să te întrebi dacă a fost într-adevăr nevoie de asemenea proporții ale sale. Ne vom convinge abia când ajungem la capitolul cameră foto, iar pentru moment ne ocupăm de partea de design și descoperim elemente din spatele construcției sale.
Video-review OnePlus Open, secțiunea Design
În primul rând trebuie specificat faptul că telefonul vine pe verde având spate din sticlă cu finisaj mat, sau pe negru cu spate îmbrăcat în piele ecologică. Ajunge la o greutate de 239 grame (piele) sau 245 grame (sticlă), iar pliat are 11.7 mm grosime. În format deschis, are doar 5.8 mm iar dacă ar fi să îl comparăm cu Fold5 de la Samsung, stă mult mai bine (253 grame, 6.1mm grosime deschis, 13.4mm pliat).
Secretele din spatele unei greutăți mai mici? Folosirea unui aliaj de titan, fibră de carbon și materiale utilizate în industria aerospațială, fără sacrificii la nivel de costuri. Balamaua utilizează un aliaj proprietar de cobalt molibden și a fost certificată pentru a rezista la până la 1.000.000 de plieri. Dacă vei deschide telefonul de peste 100 de ori pe zi, asta ar însemna că sistemul rezistă până la 10 ani.
Telefonul a fost testat și la căzături de la 1 metru și la temperaturi ce au atins până la 75 grade Celsius. Cum îngrijorarea cu privire la durabilitate scade pe măsură ce aflăm aceste detalii, descoperim și că telefonul are sticlă Ceramic Guard pentru protecția ecranului extern și certificare IPX4 pentru rezistență la stropire.
Rama este din aluminiu și are finisaj glossy, astfel că va prinde rapid amprente și cred că am observat și ceva zgârieturi minore, astfel că ar fi recomandat să folosești husa pe care o primești în pachet pentru a evita aceste neajunsuri. Talia este foarte slim la cei 5.8 mm și telefonul are o greutate chiar bine distribuită atunci când îl ții deschis în palmă.
Muchiile ecranului pliabil sunt înguste și au margini ridicate de jur împrejur, care ar trebui să îl protejeze la căzături. Totuși, găsesc aceste margini cam tăioase. De departe este cea mai puțin vizibilă cută pe mijlocul ecranului pliabil, care se simte la atingere dar nu se vede pe atât de mult ca la modele rivale și mă aștept ca într-un an sau doi să scăpăm complet de acest obstacol vizual.
Se folosește în continuare o protecție din plastic iar aici va mai dura mult până vom avea upgrade-uri. Cât despre camera din spate, sau mai bine zis modulul, acesta este masiv, face telefonul să stea ridicat pe o masă și pare că ai mai degrabă un aparat foto decât un telefon. Are o protuberanță generoasă dar măcar să vedem calitate foto pe măsură, dar despre asta la următorul capitol.
Per total OnePlus Open primește laude pentru materialele folosite, cuta aproape invizibilă și pentru cel mai înghegat pliabil ca și construcție.
Disponibilitate
Prețuri actualizate