Motorola moto g85: Cameră apropiată de edge 50, culori arătoase și macro pentru creativi - minusuri la video

890 ori
<b>Motorola moto g85: Cameră apropiată de edge 50, culori arătoase și macro pentru creativi - minusuri la video</b>Seria moto G de la Motorola nu s-a remarcat niciodată prin cine știe ce module foto și nici de la Motorola moto g85 pretențiile nu sunt atât de mari, ținând cont de faptul că vorbim despre un telefon care se duelează mai degrabă

Seria moto G de la Motorola nu s-a remarcat niciodată prin cine știe ce module foto și nici de la Motorola moto g85 pretențiile nu sunt atât de mari, ținând cont de faptul că vorbim despre un telefon care se duelează mai degrabă cu Galaxy A35 ca preț, decât cu Galaxy A55 care este mai scump. 

Camera lui moto g85 este una duală de 50 mpx wide (f/1.8, 1/1.95", PDAF, OIS) + 8 mpx ultra-wide (f/2.2, AF), alături de bilț LED, HDR și panorama. Filmăm 1080p@30fps, avem și filmare macro, iar camera selfie are 32 mpx cu unghi wide și filmează toto 1080p.

Aplicația Camera are totul la îndemână, cu opțiuni Slow Motion, Video, Photo, Night Vision, Portrait plus altele din zona More - Scan, Spot Color, Panorama, Ultra-Res, Dual-Capture, Photo Booth, Tilt-shift, Timelapse, Spot Color Video și Dual Capture Video. Ai și opțiunea de a opta pentru poze Naturale sau Îmbunătățite (captura durează mai mult). 

Selfie

Camera selfie de 32 mpx livrează fotografii de calitate și îmi plac detaliile, texturile hainelor, cât și porii și firele de păr, respectiv barbă prinse în cadru. Ideal ar fi să optezi pentru modul Portrait. Am prins și un fenomen ciudat aici când am avut ca un soi de aură/curcubeu drept contur la un cadru portrait. Bunicele și cele de noapte, dar numai să fii la lumină pentru a obține rezultate bune. Ziua mai apare uneori și supraexpunere cu soarele în spate. 

Zi

Mai departe avem cadrele din timpul zilei realizate în parc tot pe o zi toridă iar ce remarc din start este o vegetație mai vibrantă decât este în realitate și că HDR-ul mai dă erori și lasă elemente în întuneric absolut. La ultra-wide apare zgomot, un cer foarte albastru și fotografii mai luminoase decât ar fi trebuit.

Îmi place faptul că vegetația este delimitată pe culori, fiind remarcată diferența de la un copac la altul, iar reflexia în lacul din parc arată tare bine. Nu putea lipsi supraexpunerea din fundal, mai ales pe ultrawide. În mare experiența este una bunicică, minus neajunsurile de mai sus. Sfatul ar fi să te ferești de soare și de zone întunecate pentru că HDR-ul are de muncit și nu vrea întotdeauna să facă ce trebuie. 

Culori

Și culorile sunt percepute ca în realitate, poate doar acel albastru de la gard o idee mai vibrant decât era live. Îmi plac și nuanțele vegetației, florile și pot spune că avem o adâncime a culorilor, ceva ce se remarcă cel mai bine în fotografia cu acea floare violet unde verdele frunzelor se întunecă pe măsură ce acestea sunt mai departe de cameră. 

Bokeh 

Mostrele bokeh le-am început cu o fotografie a unei motociclete unde ai zice că rezultatul este bun, asta până te uiți mai sus și vezi că efectul nu a fost aplicat tocmai corect. Lucrurile se îmbunătățesc pe măsură ce continuăm plimbarea, iar acel felinar arată neașteptat de bine, deși recunosc, am avut nevoie de câteva încercări pentru a ajunge la acest rezultat.

Nord 4 pe de altă parte nu a reușit să focalizeze pe corpul felinarului și pe becul de la interior, doar pe exterior. Captura bokeh e okay, dar ai ceva de muncă pentru a obține fotografii pe placul tău. 

Macro și closeup

Vestea că avem o cameră ultra-wide cu AF m-a bucurat, pentru că asta înseamnă și mod macro. Te poți apropia mult de elemente precum vegetație, fibre, texturi și vezi picăturile de apă de pe flori, plante, sau perișorii unei albine de exemplu. Face o treabă bună în a te aduce aproape de subiect, dar sunt scenarii în care avem multă supraexpunere sau chiar suprasaturare, punctele slabe ale camerei ultra-wide menționate și mai sus. 

Captura closeup este rapidă și eficientă, generând acel depth-of-field arătos, cu accent pe subiectul vizat, de parcă ai fi activat mod bokeh. Arată neașteptat de bine acea fotografie cu ramura de brad și picăturile care se află în cădere de pe acele acestuia. 

Zoom

Motorola moto g85 nu are cameră de zoom astfel că nici pretențiile nu sunt mari, zoom-ul fiind unul digital. Dacă la alte telefoane mai poți trece peste 3-4x și avea în continuare detalii ok, aici 2x este maximul recomandat, asta numai dacă trebuie neapărat să faci fotografie cu zoom. 

Noapte

Recunosc am fost plăcut surprins de ce poate camera noaptea pentru setup-ul livrat aici și cumva capturile îmi amintesc de ce putea Galaxy A54, cu preluarea efectelor de neon ale străzii, ca în GTA VI și străzile din Miami pline de hoteluri. Night Mode este eficient și calmează luminozitatea siglelor, scoate la lumină zone întunecate și pe deasupra păstrează și culorile la fel de naturale ca în realitate. Nu sunt halouri exagerate iar dacă vrei ultra-wide și zoom mai bine te lași păgubaș, asta desigur noaptea. 

Video

Am ajuns și la partea finală, cea în care discutăm despre captura video și trebuie spus că în aplicația de cameră nu am avut nici o altă opțiune, decât un mod default de filmare, cel 1080p@30fps. Ai și mod stabilizare activat/dezactivat. Captura selfie arată binișor ca detalii și culori, doar că apare mult tremur și puțină supraexpunere în fundal. Mai degrabă pentru filmarea de pe loc.

La plimbare stabilizarea arată ceva mai bine doar că apare un efect de tip pulsat ca și cum camera ar încerca să focalizeze continuu. Aici HDR-ul își pierde din vlagă, iar la zone cu soare e multă supraexpunere. Îmi plac totuși culorile, detaliile redate, cât și focalizarea care este eficientă.

Poți filma și macro dacă te simți inspirat, iar pe timp de noapte lucrurile nu mai arată deloc bine și scad semnificativ detaliile, un capitol la care nici filmarea de pe loc nu ajută prea mult. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×