Am decis să extindem puţin spectrul Turului Magazinelor şi dacă tot a preluat eMAG.ro Fashion Days începem să aruncăm o privire şi acolo. Am găsit oferte bune şi la Elefant.ro, dar şi la F64.ro, cu accentul pe produse pentru doamne şi domnişoare, dar am văzut şi câte ceva pentru domni. Fie că e vorba de ceasuri, obiecte de fitness sau parfumuri, acest tur le are pe toate.
1. Apă de toaletă Just Cavalli for Him, 90 ml, pentru bărbaţi
Elefant.ro are reduceri însemnate la parfumuri în aceste zile şi întâmplarea face ca eu să fi avut acest parfum Roberto Cavalli la un moment dat. E vorba despre o apă de toaletă de 90 de ml, care costă 159 lei la reducere la Elefant.ro şi retailerul vă oferă şi posibilitatea de retur gratuit în 30 de zile, chiar şi desigilat. Parfumul este tipic masculin, cu nuanţă de piper şi velur şi un miros puternic şi aromat.
E un parfum mai degrabă elegant, pentru sacou şi o întâlnire de seară. Nu veți simți alcoolul din el și ține 24 de ore lejer.
2. Original Xiaomi Car Air Cleaner - BLACK
Xiaomi şi-a făcut un nume bun în zona electrocasnicelor prin excelentele sale purificatoare de aer pentru locuinţe. Nu stau mai prejos nici la purificatoare de aer pentru maşină, cum e cazul acestui model listat la GearBest.com la preţul de 127 dolari. Gadgetul e la reducere şi face uz de ventilatoare duble pentru aerisire şi accelerarea reciclării aerului.
Va curăţa aerul din întregul automobil în 3, până la 7 minute şi de până la 20 de ori într-o oră. Include şi senzor de praf şi un filtru de calitate superioară.
3. Xiaomi Mi Smart cântar inteligent alb
F64.ro are reduceri la multiple produse în aceste zile, inclusiv un cântar smart Xiaomi. El ajunge să coste 119 lei şi este un gadget inteligent ce va permite să monitorizaţi evoluţia greutăţii corporale de-a lungul timpului. Poate crea 16 profiluri individuale şi comunica cu terminale iOS şi Android, prin aplicaţia Mi Fit. Are un senzor de greutate cu precizie crescută şi conectivitate Bluetooth.
Transmiterea datelor spre smartphone se face instant.
4. Xiaomi Brăţară MiBand 2, Display OLED
Domnişoarele care vor să se apuce de fitness, pot cumpăra brăţara Xiaomi MiBand 2 de la F64.ro, pentru că produsul e la reducere. Costă 179 lei şi e compatibila cu Android şi cu iOS. Vine cu un ecran OLED de 0.42 inch şi senzor de puls, dar şi pedometru, sistem de monitorizare a somnului şi măsurare a caloriilor consumate. Are o alertă la repaus, sub formă de vibraţii pentru a împiedica sedentarismul.
Brăţara este rezistentă la apă şi oferă autonomie de până la 20 de zile.
5. Tommy Hilfiger Ceas multicolor cu brăţara rigidă Biana
Cine e în căutarea unui cadou mai special de 8 martie poate achiziţiona acest ceas multicolor cu design inedit. Costă 619 lei la Fashiondays.ro şi e pe bază de mecanism de quartz. Corpul e sub formă de brăţara rigidă cu aspect împletit şi se afla în acţiune aici şi sticlă minerală pentru protecţie. Garanţia este pe 2 ani, iar produsul are în compoziţie alamă şi e etanş până la 3 ATM.
Poate înlocui un tandem brăţara + ceas, doar cu aceasta brăţară cu împletituri complexe.