A venit şi acel moment al anului când tragem linie şi ne exprimăm părerile cu privire la top 10 de telefoane ale anului curent. A fost un an ciudat, un an de experimente şi faulturi. Unii "berbeci" mari au dat iama înainte la pliabile şi 5G, dar imediat inovaţia s-a lovit de pragul de sus. Pliabilele nu au fost chiar fără cusur din prima generaţie, iar 5G e în standby pe tot globul din cauza duelului SUA - China pe plan comercial. Samsung a fost ceva mai relaxată, cu un Huawei faultat de Trump, în vreme ce Huawei a inovat fără oprelişti în prima parte a anului, dar în a doua mai mult a căutat workaround-uri.
Xiaomi şi OnePlus au cunoscut o exuberanţă de modele noi, variate, la cele mai bune preţuri. ASUS a început să fie un nume de luat în serios pe piaţa de smartphone high end la preţ bun şi Sony a reuşit să se redreseze puţin pe final de an. Toate acestea se reflectă în topul meu, un top al telefoanelor cu camere bune, talentate la gaming, care filmează bine la concerte şi care au preţuri rezonabile.
10. Xiaomi Redmi Note 8 Pro
Aproape că era să nu includ acest telefon în top, dar am simţit nevoia că merită o menţiune mai mare, decât una în treacăt la vreun top de telefoane midrange. E telefonul care a urcat de unul singur reputaţia procesoarelor MediaTek, dovedind că nu sunt slabe, că nu consumă exagerat de mult curent şi că pot duce jocurile pe detalii înalte. A fost primul telefon cu cameră de 64 megapixeli testat de noi şi a arătat că poţi face poze la aşa o rezoluţie fără să aştepţi prea mult să se realizeze poza. A impresionat plăcut la toate testele noastre, poate în afară de cel de captură video. Ca să nu mai vorbim că are 4 camere, inclusiv una wide şi una macro şi a costat doar 1099 lei la debut.
9. Apple iPhone 11 Pro
Dacă e vreun iPhone din nouă serie care merită să ajungă în top, acesta ar fi iPhone 11 Pro. E cel mai comod de folosit, e un format cu care mă pot înţelege şi a cucerit toate topurile de benchmark-uri. În acest an şi bateria e pe cai mari, luminozitatea e excelentă (ce e drept ne aşteptam la aşa) şi acum avem şi 3 camere, care filmează excelent, inclusiv noaptea. Dacă stai să te gândeşti puţin, acesta ar putea fi cel mai future proof phone din top. Ştim cu toţii că după 2-3 ani un telefon cu Android cam scârţâie, în vreme ce un iPhone o duce binişor şi 3-4 ani, poate chiar 5-6 uneori. Şi cu cât trece timpul mai mult, procesoarele acestea par să reziste şi mai bine îmbătrânirii premature. Bateria ar fi singura problemă, dar ea se schimbă.
8. ASUS ROG Phone II
Simt că era un adevărat păcat să nu includ şi un telefon de gaming în acest top 10. Parcă niciodată nu au mai debutat aşa multe telefoane de gaming ca în 2019. Au venit în toate culorile, formele, mărimile, dar cel mai puternic şi accesorizat este ASUS ROG Phone II. A primit multiple versiuni, inclusiv una cu 1 TB stocare şi a fost primul telefon cu procesor Snapdragon 855+ la bord. Are camera lui ZenFone 6, deja cunoscută drept una de calitate şi o baterie pe care nimeni nu a văzut-o venind, de 6000 mAh. Ca să nu mai vorbim că la un moment dat se găsea la preţuri excelente chiar şi la retaileri locali, faţă de predecesor. Aş adăuga aici şi accesoriile multiple şi net evoluate faţă de generaţia 2018.
7. Sony Xperia 5
Sony Xperia 1 ne-a oferit o experienţă mixtă spre dezamăgitoare, atunci când a debutat în prima parte a anului 2019. E drept că e telefonul care a făcut cool aspectul 21:9, dar era foarte alunecos, avea amplasare neinspirată a butonului Power şi vibraţiile acele speciale dinamice distrăgeau de la muzică. Captură foto low light dura mult, stabilizarea era modestă şi captura ultra wide dezamăgea. Pe de altă parte Sony Xperia 5 a corectat toate neajunsurile sale. Ştiu că venea cu 90% acelaşi hardware, dar cumva camera era ce trebuie. Şi formatul mai compact era mai prietenos cu mâna şi mai puţin alunecos. De la filmare la captura foto inclusiv cea ultra wide, totul fusese rezolvat de Sony. Iar benchmark-urile au fost o surpriză plăcută, ca şi autonomia bateriei.
6. ASUS ZenFone 6
Până să apară ASUS ZenFone 6, multe companii orbecăiau în căutarea unui mod de a integra deştept camera selfie. Unii încercau cu mecanisme pop up, alţii cu camere glisante, sau cu camere decupate în ecran. ASUS a îndrăznit să renunţe la camera selfie şi să o rotească pe cea principală pentru a face selfie-uri. Mai mult de atât au pus o baterie de 5000 mAh pe un flagship atunci când acest lucru nu începuse să fie încă mainstream. Procesorul Snapdragon 855 şi combinaţia sa cu 8 GB RAM şi optimizarea ASUS a făcut ca handsetul să fie pe primul loc la testele de GPU mai tot anul 2019. Şi mai mereu telefonul a fost "out of stock" în mai toate ţările de pe glob, fiind foarte dorit, sau ne produs îndeajuns. Iar la luni bune de la lansare, tot nu am auzit ceva rău despre mecanismul pe bază de rotiţe al camerei, deci rezistă cu brio.
5. Samsung Galaxy S10+
Samsung Galaxy S10+ a fost cel mai atractiv flagship din prima jumătate a anului, având cea mai bună filmare selfie, o baterie bună şi ecran de calitate, imersiv şi viu colorat. La debut avea şi cel mai puternic hardware, dar şi câteva neajunsuri: captură Night Mode, cititorul de amprente sunt două exemple. Ulterior ele s-au rezolvat cu actualizări şi Samsung s-a ţinut bine de treabă, aducând pe telefon Android 10 şi One UI 2.0, dar şi funcţii ale lui Note 10, inclusiv Live Focus Video, opţiunile de editare video, AR Doodle şi altele de gen. Galaxy S10+ s-a ieftinit şi mult mai rapid decât predecesorii săi, deci contează şi asta. Face şi unele dintre cele mai bune capturi Bokeh de pe piaţă, aş spune şi e excelent şi la gaming.
4. OnePlus 7 Pro
OnePlus 7 Pro este regele capturii audio şi video de la concerte din 2019. Am văzut mostrele capturate de el în această vară şi mi s-au părut perfecte. La zoom optic e clar peste orice oferă Samsung şi până recent şi Xiaomi. Ecranul de 90 Hz era un plus pe care nu prea îl vedeam la alte companii, atunci când a debutat acest model. OxygenOS se mişcă excelent, mai bine decât orice altă "aromă" de Android şi autonomia a fost excelentă. Şi aici preţul a scăzut extrem de rapid şi au fost şi oferte şi discounturi în China care au dus preţul mai jos. Am avut şi un fenomen ciudat: retaileri de la noi care vindeau telefonul mai ieftin decât pe OnePlus.com. Ar fi fost telefonul anului dacă avea acele lucruri mici dar la care am ajuns să ne aşteptăm: WiFi 6, microSD, încărcare wireless, încărcare inversă, cameră ultra wide mai bună, selfie mai bun.
3. Xiaomi Redmi K20 Pro Premium
Xiaomi Redmi K20 Pro Premium a fost testat de noi pe final de an şi a reuşit cumva să se urce direct în top 3 telefoane. Are cel mai bun raport calitate/preţ din tot acest top şi din tot acest an şi cumva este succesor spiritual pentru PocoPhone F1. Bateria sa e fantastică, procesorul şi GPU-ul duc orice joc şi vor continua să o facă ani buni, iar varianta testată de noi costă sub 2000 lei. Bătea multe telefoane de gaming la experienţa din jocuri şi reuşea să ţină şi temperatura jos. Pozele erau excelente şi nici filmarea nu era rea. Iar camera pop up cu luminiţe a fost îndrăgită de noi încă de pe Redmi K20. Culmea e ca şi softul îl ajută, MIUI 11 cel bazat pe Android 10 fiind aşa fluid că ai fi zis că terminalul are ecran de 90 Hz. Neapărat de cumpărat pe roşu. Preţul e prea bun!
2. Samsung Galaxy Note 10+
Foarte aproape să fure locul întâi de la Huawei a fost acest telefon Samsung. Cu el poţi face cel mai mult business, antreprenoriat şi activităţi creative din top. Nu de alta, dar ai stylus, captură video Bokeh, AR Doodle, o tonă de opţiuni de editare video şi cea mai bună filmare selfie din 2019. Nu că filmarea 4K a camerei din spate ar fi rea. E şi un telefon uriaş, care totuşi încape cumva în mâini şi nuanţele Aura au cucerit multă lume, inclusiv pe mine (Aura Glow). A corectat tot ce a fost neajuns la Note 9 şi S10+ şi varianta să 5G a ajuns în timp util în România. Iar jocul Call of Duty Mobile nu a mai arătat pe absolut nici un alt telefon aşa bine că pe acest dispozitiv, încât uneori cred că a fost optimizat special pentru el.
1. Huawei P30 Pro
Huawei P30 Pro are acum în decembrie, Ano Domini 2019 câteva coroane pe care le poartă încă din primăvară. Are cel mai bun zoom optic şi digital de pe piaţă şi cea mai bună captură foto low light, ce poate fi cel mult egalată, dar nu bătută. Bateria este excelentă, nuanţa Breathing Crystal şi-a găsit greu rivali şi procesorul Kirin 980 se ţine bine. Are şi volum generos al difuzoarelor şi face fotografii excelente şi video capabil. Faptul că de vreo câteva luni a picat binişor sub 3000 de lei (2700 lei acum) şi are toate aceste atuuri îl fac şi mai sexy. Sincer să fiu când vezi prima oară zoom-ul său nu ai cum să nu fii impresionat, dincolo de impresia bună pe care ţi-o face un telefon. Iar cu EMUI 10 și Android 10 e și mai de apreciat. Bonus: am primit noi nuanţe/texturi ale spatelui la IFA 2019.
Gata şi cu topul meu pe 2019. Mă uit la cel din 2018 şi văd că nu s-a schimbat mare lucru. Huawei pe primul loc? La fel şi în 2019. Samsung Galaxy Note a sărit de pe 4 pe 2, iar pe Xiaomi a trecut de pe 2 pe 3, tot cu un fel de succesor spiritual pentru PocoPhone. Apple a coborât ceva locuri, iar Google Pixel a părăsit scena (pentru mine). Sony a ajuns să merite iar menţionată şi de la zero telefoane ASUS anul trecut, acum am două în top. Cred că OnePlus 7 Pro e new entry-ul cel mai bine plasat... Până la urmă am ales pachetul cel mai complet: zoom, baterie, acustică, ecran, design. Şi asta chiar dacă vine de la "rebelii" din China.