Aproape săptămânal descoperim noutăți în aplicația de socializare WhatsApp, iar astăzi la mijloc de lună mai avem ceva numit Chat Lock. Denumirea sugerează destul de clar la ce ne așteptăm în cazul de față și anume la o soluție menită să blocheze cu parolă anumite conversații, în ideea de a oferi și mai multă intimitate, mesajele fiind complet private.
Cele mai "sensibile" conversații pot fi securizate cu un PIN sau cu o amprentă, astfel că doar utilizatorul care are acces la aceste date poate citi și accesa conversațiile. Pentru a beneficia de această funcționalitate va trebui să mergi în zoan de setări pentru conversația dorită și să apeși butonul "Lock Chat", moment în care ești rugat să creezi un PIN sau să folosești parola.
Doar cu parola în cauză vei accesa conversația blocată, iar WhatsApp spune că noi și noi opțiuni pentru Chat Lock vor fi adăugate în viitor. Chat Lock este disponibil pentru toți utilizatorii platformei de socializare, pe Android și iOS, urmând a fi livrat sub formă de update în zilele viitoare.
Pe iOS exista deja posibilitatea de blocare a accesului WhatsApp, folosind autentificarea Face ID.