Google testează o nouă funcţie de "alipire fără copiere" în Chrome pentru Android

655 ori
<b>Google testează o nouă funcţie de "alipire fără copiere" în Chrome pentru Android</b>Din câte aflăm astăzi se pare că cei de la Google testează în acest moment o nouă funcție inedită la prima vedere pentru browser-ul Chrome. Ar fi vorba aparent despre o funcție de paste fără copy care ne va permite alipirea unui segment de text fără a

Nimeni nu iubeşte copy/paste-ul mai mult decât poporul român şi orice ameninţare la adresa sa zburleşte părul pe viitorii doctoranzi. Tehnologia evoluează totuşi şi Google pregăteşte acum o funcţie de "alipire fără copiere" pentru aplicaţia Chrome de pe Android.

Ideea de "Copyless Paste" implică alipirea unui segment de text fără a îl copia înainte. Cum ştie telefonul ce să copieze? Ei bine, folosind inteligența artificială şi machine learning îşi va da seama ce doriţi să copiaţi în anumite aplicaţii. Dacă vă uitaţi la site-ul unui restaurant şi apoi treceţi la Maps spre exemplu, tastatura va oferi sugestia cu numele restaurantului pentru a o alipi în bara de căutare.

Deocamdată sistemul ar funcţiona doar contextual şi cei de la XDA Developers afirmă că funcţia mai mult nu merge decât să funcţioneze în viaţa de zi cu zi. Ideea de "Copyless Paste" apărea prima oară în luna martie, iar Google lucrează la ea de aproximativ 2 luni. Chrome 60 pentru Android o va inaugura în următoarele luni. Există şi restricţii la acest tip de copiere şi anume că nu funcţionează în Incognito Mode.

În plus e nevoie de un smartphone ceva mai capabil şi nu unul low end pentru a accesa funcţionalitatea. Conceptul de "Copyless Paste" va fi extins în Android O se pare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×