Google şi-a încercat mâna cu multiple aplicaţii de editare foto, cumpărând companii şi integrându-le apoi funcţiile în Google Photos. Cel mai recent tool foto al lor de pe mobil e Snapseed şi e excelent, mai ales prin varietatea de opţiuni oferite. Totuşi marele G nu se mulţumeşte cu atât şi lucrează la încă o aplicaţie foto.
De această dată, pe lângă editarea foto aplicaţia se va axa şi pe socializare în grupuri mici de persoane, care vor edita fotografii împreună. O comparaţie ar fi cu aplicaţia Path combinată cu filtre de Snapchat să zicem, plus opţiuni de editare foto marca Google. Gigantul motoarelor de căutare a confirmat existenţa aplicatiei, declarând şi că este în faza experimentală.
Intenţia ar fi de a lansa softul în cadrul evenimentului I/O din luna mai, dar data nu e bătută în cuie. Debutul pare să fie o replică la aplicaţia Clips de la Apple, anunţată recent şi permiţând editarea video pe bază de AI. Acel software foloseşte şi recunoaşterea imaginii şi vocii. Revenind la soluţia Google, ea va permite crearea de grupuri pentru partajare a fotografiilor, iar membrii grupurilor vor putea să editeze și să tăguiască aceleaşi imagini.
Dezvoltatorii vor include "Computer Vision" în ecuaţie, tehnologie folosită în Google Photos, YouTube şi căutarea de imagine de la Google, ajutând utilizatorul să identifice obiecte într-o fotografie şi să le tăguiască şi organizeze, căutându-le ulterior. Comparaţia cea mai evidentă este cu Path, aplicaţie care permite unor grupuri de prieteni să partajeze fotografii şi să chatuiască în acelaşi timp.
Google ar fi încercat chiar să cumpere Patch, care a ajuns până la urmă la o firmă coreeană de mesagerie în 2015. Aflăm mai multe la I/O 2017.