Pentru că viitorul video-urilor online ar sta în Facebook mai degrabă decât în YouTube, nu e de mirare că aplicaţia FB pentru Android a primit o actualizare legată de zona video. Mai nou veţi putea urca clipuri HD direct de pe telefonul cu Android.
Actualizarea a venit fără mare tam-tam, sub forma unei bife în setările aplicaţiei. Puteţi bifa să urcaţi fotografii şi video în HD şi e de remarcat că noutatea apare la anumiţi utilizatori FB, nu la toţi. Alte funcţii au fost de asemenea descoperite de unii norocoşi, precum video picture in picture, posibilitatea de a descărca clipuri pentru a le viziona ulterior offline şi opţiuni speciale de upload, de la 72p la 360p.
De asemenea, unii utilizatori au remarcat şi aparitia unor săgeţi sus/jos în zona de notificări a aplicaţiei, funcţie binevenită în acest app. În prag de sărbători când numărul de uploaduri creşte, e binevenită posibilitatea de a urca video HD pe Facebook de pe mobil, fie şi numai pentru a posta milioane de clipuri cu Moş Crăciuni amuzanţi.