A venit şi ziua cea mare, cea a debutului lui Redmi Note 9 Pro în România. Telefonul a sosit în ţara noastră cu un eveniment de livestream azi la ora 20:00 şi este succesorul probabil cel mai apreciatului telefon midrange din 2019, Redmi Note 8 Pro. Noul venit costă 1299 lei şi aduce un spate foarte arătos din sticlă, cameră quad şi o baterie şi ecran mai mare decât la predecesor. Avem impresii şi unboxing mai jos.
Terminalul ne-a sosit pe nuanţa Tropical Green, care arată excelent pe noul nostru fundal de culoare neagră. Este fabricat din sticlă şi metal, având Gorilla Glass 5 în faţă şi spate. Spatele are o abordare bitonală şi cu două texturi, pentru a sublinia zona camerei. Aceasta iese puţin în relief cu un modul pătrat şi are un bliţ mic dedesubt. În cutie avem încărcătorul de 18W, cablul USB-C, o husă transparentă şi flexibilă, manualul şi o cheiţă metalic ce oferă acces la sloturi.
Telefonul măsoară 8.8 mm în talie şi cântăreşte 209 grame, cu 9 grame mai mult decât predecesorul, dar nu îl simţim că greu. Poate pentru că este şi lung şi diagonală de 6.67 indica asta. E un telefon cu greutate bine distribuită şi are cititorul de amprente mutat în butonul Power adâncit din dreapta de această dată. Vă veţi obişnui rapid cu el şi aşa cum vedeţi în materialul video, e fâşneţ ca răspuns la apăsare şi autentificare.
Ecranul este un IPS LCD de 6.67 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli şi muchii mai înguste. În colţul din stânga sus într-un decupaj se afla camera selfie de 16 MP. La interior găsim un procesor nou, un Qualcomm Snapdragon 720G de 8 nm, cu GPU Adreno 618, care vine după excelentul Helio G90T de anul trecut de pe Redmi Note 8 Pro, care a făcut furori la gaming şi nu numai. Sunt tare curios dacă acest Snapdragon stă şi mai bine la performanţă.
Avem şi 6 GB RAM şi 64 sau 128 GB stocare, alături de slot microSD. Bateria reprezintă un salt impresionant faţă de predecesor, aruncându-se în zona seriei Mi Note 10. Are o capacitate de 5020 mAh şi se poate încărca la 30W. Cât despre camere, setupul quad din spate sună ca şi cel de anul trecut, doar că avem o cameră Macro cu rezoluţie mai ridicată. Iată ce senzori primim:
- 64 MP, cameră principală, PDAF, combină 4 pixeli în 1
- 8 MP, cameră ultra-wide, unghi de 119 grade
- 5 MP, cameră Macro, autofocalizare între 2 şi 10 cm
- 2 MP, cameră bokeh
Camera e capabilă de filmare 4K, captură Super Slow Mo la 960 FPS, are şi AI şi captură Night, Portrait şi mod Pro. Şi acum spre veştile bune: avem şi jack audio şi emiţător infraroşu la bord, acesta din urmă folosit pentru a controla televizor, set top box şi alte dispozitive din casă. Pe partea de conectivitate există WiFi a/b/g/n/ac, dar şi Bluetooth 5.0, GPS, Glonass, Galileo, BDS, NFC şi un port USB-C jos.
Acesta este un telefon dual SIM cu suport 4G, iar ca OS avem Android 10 cu MIUI 11. Interfaţa este minimalistă, curată, aerisită şi foarte personalizabilă. Telefonul ar trebui să fie în pole position pentru noul MIUI 12. Până când revenim cu review, iată primele impresii formate:
- mai mare ca ecran şi baterie, dar nu simţitor mai greu
- spate cu adevărat arătos, spre premium chiar, merită luat pe nuanţa Tropical Green
- am văzut ce pot camerele Macro de 5 MP pe alte telefoane şi am aşteptări mari şi aici
- camera de 64 MP de pe Redmi Note 8 Pro a fost excelentă şi aici am din nou aşteptări mari
- sunt curios ce poate acest CPU Snapdragon faţă de "bestia" de anul trecut
- nu strica nişte încărcare wireless dacă tot avem spate din sticlă
- mă bucur să văd jack audio şi emiţător infraroşu
- bateria va face probabil furori, pare genul să ofere 2 zile de utilizare.
Redmi Note 9 Pro, prețuri actualizate:
- evoMAG
- PC Garage
- QuickMobile (+3% discount folosind codul QUICK202)
- Compari