Un alt jucător important de pe piața chineză ce ne pregătește noi lansări în materie de smartphone-uri, este și ZTE. Această din urmă companie este cunoscută în ultimul timp datorită terminalelor din gama Axon și Nubia în special, produse ce impresionează prin specificațiile de top și design-ul adoptat.
Direct din partea agenției TENAA primim informații cu privire la noi modele Nubia ce ar putea fi lansate oficial chiar pe data de 19 aprilie. Este vorba despre Nubia X8 și X8 Max, handset-uri ce tocmai au fost certificate de către site-ul amintit mai sus și care astăzi ni se dezvăluie în imagini și liste de specificații.
ZTE Nubia X8 ne va aduce un display Full HD de 5.5 inch, un procesor octa-core tactat la 1.5 GHz, 4 GB memorie RAM și 32 GB spațiu intern stocare. Regăsim un slot microSD aici, o cameră foto principală de 16 megapixeli, un senzor frontal de 8 megapixeli și sistemul de operare Android 5.1.1 Lollipop. Telefonul aduce o baterie de 2900 mAh și un scanner de amprente amplasat pe partea din spate.
Varianta Max a acestui terminal adoptă un panou de 6 inch în schimb, păstrându-se rezoluția Full HD de 1920 x 1080 pixeli. Avem tot un procesor octa-core la interior, 4GB memorie RAM, dar și o cameră foto de 16 megapixeli cu bliț LED. Ca design, vedem aici o abordare puțin mai diferită față de versiunea standard.
Mai multe despre aceste terminale vom afla pe data de 19 aprilie, asta dacă într-adevăr zvonurile cu privire la evenimentul pregătit de ZTE se confirmă.