Specificaţiile lui Xiaomi Redmi Note 4 ar fi apărut pe web înaintea lansării de pe 27 iulie şi se pare ca terminalul va fi un upgrade nu foarte însemnat pentru Redmi Note 3. Handsetul va debuta la Beijing National Convention Center, unde ar putea sosi şi Mi Notebook.
Noul model va sosi cu un corp metalic unibody şi va fi disponibil pe auriu, gri şi argintiu. Unele zvonuri vorbeau în trecut despre o cameră duala, aspect care nu e foarte clar în acest moment, mai ales că au apărut fotografii ce par să indice prezenţa unei camere singulare în spate. Specificaţiile pe care le avem azi provin de la un presupus ambalaj al lui Note 4.
Ele menţionează un ecran de 5.5 inch, 3 GB RAM, 64 GB stocare şi un procesor MediaTek Helio X20. Avem şi o cameră de 13 MP în spate şi una frontală de 5 MP, iar o baterie de 4100 mAh se va afla la interior. Posibil ca în India să vedem o versiune cu procesor Snapdragon a acestui model, Xiaomi având interdicţie la vânzarea de modele cu CPU MediaTek acolo din cauza unor dispute pe bază de brevete.
Preţul lui Redmi Note 4 ar trebui să fie în jurul a 250 de dolari.