Xiaomi Mi Pad 5 ar putea fi reală; Un oficial Xiaomi oferă indicii despre tableta nouă

3.262 ori
<b>Xiaomi Mi Pad 5 ar putea fi reală; Un oficial Xiaomi oferă indicii despre tableta nouă</b>În ultimii ani marii producători de telefoane mobile sau alte tipuri de terminale nu s-au mai înghesuit să lanseze tablete. Chiar şi cei mai mari au lansat câteva modele pe an, axându-se mai degrabă pe unele de buget decât pe flagship-uri. Xiaomi părea..

În ultimii ani marii producători de telefoane mobile sau alte tipuri de terminale nu s-au mai înghesuit să lanseze tablete. Chiar şi cei mai mari au lansat câteva modele pe an, axându-se mai degrabă pe unele de buget decât pe flagship-uri. Xiaomi părea să se fi retras din segment după Mi Pad 4, dar acum apar informaţii despre un posibil Mi Pad 5.

Un oficial Xiaomi pe numele său Li Chuangqi (Product Manager) a declarat pe social media că Xiaomi nu a renunţat la segmentul tabletelor. E o surpriză să auzim aşa ceva pentru că Xiaomi nu a mai lansat tablete de la Mi Pad 4 încoace şi Mi Pad 4 Plus. Ele au fost lansate la mijloc de an 2018 şi aveau preţuri de buget şi dotări high midrange. În ultimii ani doar Huawei, Samsung şi Apple au mai mişcat pe piaţa tabletelor. E drept ca şi Lenovo a avut câteva modele interesante, iar Amazon continua să aibă o cotă impresionantă prin terminale Fire cu preţ mic. Nu uităm de Microsoft cu seria Surface, dar acelea sunt mai mult produse de nişă, premium (există ce e drept şi Surface Go mai ieftin).

Ultimele două tablete Xiaomi au avut diagonală de 8 şi 10 inch, procesor Snapdragon 660 şi 4 GB RAM, plus rezoluţie Full HD. Terminalele aveau difuzoare stereo şi camere de 13 MP singulare în spate. Dacă Xiaomi vrea să conteze pe piaţa tabletelor trebuie să se bată cu iPad-urile, MatePad Pro de la Huawei eventual şi cu Galaxy Tab S-urile. Astfel, va trebui să vină cu difuzoare quad, un procesor Snapdragon ţeapăn, deşi nu ar strica un Helio G90T, care s-a ţinut excelent pe Redmi Note 8 Pro, plus o cameră duala în spate şi o baterie generoasă.

Am fi încântaţi să vedem şi 6 GB RAM pe Mi Pad 5, dar şi compatibilitate cu un stylus.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×