Deși încă nu este clar când phablet-ul Xiaomi Mi Note 2 va fi lansat oficial, avem în continuare parte de informații și imagini cu noul produs. Astăzi privim asupra unei randări 3D creată de către fani pentru noul produs, unul ce este așteptat să aducă un display cu margini curbate precum cel întâlnit pe Galaxy S7 Edge, dar și o cameră foto duală menită să ofere extra-funcționalități pentru pasionații de fotografie.
Imaginea de aici ne prezintă aceste detalii și observăm faptul că panoul spate va avea la rândul său margini curbate pentru un grip mai bun. Ca dotări, zvonurile vorbesc despre prezența unui display de 5.7 inch, a unui procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821 și a unui chip de 6 GB memorie RAM.
Vom primi și 128 GB spațiu flash de stocare, și nu putem să nu punem pe lista de posibile dotări și prezența unui stylus dedicat ce ar transforma device-ul într-o alternativă destul de bună la recent lansatul Samsung Galaxy Note 7. Rămâne de văzut ce alte informații vor mai ieși la iveală în perioada următoare și dacă phablet-ul va fi anunțat până la sfârșitul anului sau nu.