Xiaomi Mi 9 primește o randare actualizată bazată pe fotografia recent ajunsă online

891 ori
<b>Xiaomi Mi 9 primește o randare actualizată bazată pe fotografia recent ajunsă online</b>La scurt timp de la apariția unei presupuse fotografii cu Xiaomi Mi 9 în mâinile unui director al companiei chineze, pe care v-am prezentat-o chiar aici dimineață, iată că avem parte și de o randare menită să ne ofere o privire

La scurt timp de la apariția unei presupuse fotografii cu Xiaomi Mi 9 în mâinile unui director al companiei chineze, pe care v-am prezentat-o chiar aici dimineață, iată că avem parte și de o randare menită să ne ofere o privire de ansamblu asupra noului device ce se lansează în prima parte a anului. Conceptul actualizat vine de la celebrul designer Benjamin Geskin și îl vedeți afișat chiar mai jos!

Xiaomi Mi 9

Ce avem în cazul de față este un smartphone cu design clasic am putea spune, unul ce adoptă un mic decupaj în ecran (ce ar putea găzdui sau nu un sistem de autentificare facială 3D), scanner de amprente integrat în display și cameră triplă în spate. Muchiile laterale sub foarte înguste și pare că și marginea de jos a mai pierdut câțiva mm comparativ cu modelul anterior.

Din punct de vedere al construcției acest device va sosi într-o carcasă unibody cu ramă metalică la mijloc și spate din sticlă. Posibil ca la interior să se afle 8 sau 10 GB RAM, 128 GB de stocare flash și ca ecranul să fie o unitate de până în 6.3 inch cu tehnologie AMOLED și rezoluție Full HD+.

Cu toate că se vorbește despre posibilitatea unui debut la MWC 2019, mai multe șanse de lansare ar fi în mai atunci când se împlinește un an de la prezentarea lui Xiaomi Mi 8. 

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×