Una dintre primele lansări ale zilei din zona smartphone vine din partea Xiaomi și este vorba despre terminalul numit Mi 8 Lite (Youth) care se vrea a fi un soi de variantă Lite pentru flagship-ul Mi 8. Compania chineză deja avea un astfel de model intitulat Mi 8 SE care sosea cu cipset Snapdragon 710, dar de această dată primim un telefon cu dotări ceva mai diferite - motorul fiind un procesor Snapdragon 660 aici.
Primim un ecran de 6.26 inch cu rezoluție Full HD+, decupaj în zona superioară și un aspect 19:9 al imaginii. Se oferă cipset-ul SD660 care aduce suport Vulkan API și aflați că telefonul vine în variante cu 4 sau 6 GB RAM și cu 64 sau 128 GB de stocare flash în funcție de varianta aleasă.
În materie de fotografiere se aduce aici o cameră selfie de 24 megapixeli cu senzor Sony IMX576 care beneficiază de funcții AI, auto-HDR, dar și de bokeh. O cameră duală cu senzor principal Sony IMX363 de 12 megapixeli (deschidere f/1.9) și senzor secundar Samsung S5K5E8 de 5 megapixeli se află în spate, modul care ne oferă HDR, bokeh, funcții AI, cât și suport pentru filmare 4K UHD.
Xiaomi Mi 8 Lite se livrează cu o baterie de 3350 mAh ce suportă încărcare rapidă QC3.0 și avem și un scanner de amprente în partea din spate. Telefonul este disponibil pe negru și pe nuanțe gradient roz-auriu, respectiv albastru-mov.
Prețuri:
- 4 GB RAM + 64 GB stocare (doar pe negru) - 205 dolari
- 6 GB RAM + 64 GB stocare (negru, roz, albastru) - 250 dolari
- 6 GB RAM + 128 GB stocare (negru, roz, albastru) - 290 dolari