Această zi de 28 decembrie 2020 marchează și debutul primului smartphone din lume cu procesor Snapdragon 888 la interior. Se numește Xiaomi Mi 11 și momentan avem dezvăluită doar varianta vanilla, urmând ca modelul Pro să fie prezentat undeva la început de lună ianuarie 2021. Ce ne rezervă acest nou terminal și cât costă aflați din rândurile de mai jos.
Design și display
Începem cu design-ul și din start se remarcă o schimbare din partea celor de la Xiaomi, în special în partea din spate. Aici descoperim un modul foto pătrat care ne duce cu gândul la telefoane Pixel sau iPhone. Se adoptă o abordare dual-tone de culori pentru acest modul foto, iar panoul din spate vine în numeroase variante de culoare și finisaje.
Avem 3 variante cu spate din sticlă pe alb, albastru și negru, două variante cu spate îmbrăcat în piele (violet și kaki/portocaliu), respectiv un model ediție specială semnat de cofondatorul Xiaomi, Lei Jun. Ecranul pe de altă parte este un 2K AMOLEDcurbat pe toate cele 4 laturi ale sale, aparent un panou flexibil. Acesta are diagonală de 6.81 inch, rezoluție WQHD+ de 3200 x 1440 pixeli, rată de refresh de 120Hz și un touch sampling rate de 480Hz.
Avem și HDR10+, protecție Gorilla Glass Victus, amprentă sub ecran, acoperire 100% pentru spectrul de culori P3, 10-bit, tehnologie MEMC și luminozitate maximă de 1500 nits. Aflăm că raportul de contrast este de 5.000.000:1 și că scanner-ul de amprente ar detecta și ritmul cardiac. Ecranul a primit gradul A+ de la Display Mate.
Hardware
La interiorul lui Xiaomi Mi 11 ticăie noul procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888, cipset dezvoltat pe seama procesului de 5nm și cu frecvență maximă de 2.84 GHz. Are GPU Adreno 660, un motor AI de a 6-a generație și configurațiile disponibile includ 8 sau 12 GB RAM LPDDR5 și 128 sau 256 GB stocare flash UFS 3.1, fără slot microSD.
Specificații:
- Display: 2X AMOLED, 6.81 inch, WQHD+, 120Hz, 10-bit, 1 miliard culori
- Procesor: Snapdragon 888
- Configurații: 8/12 GB RAM + 128/256 GB stocare
- Cameră selfie: 20 mpx
- Cameră spate: 108 mpx + 13 mpx (ultra-wide) + 5 mpx (macro)
- Conectivitate: 5G SA/NSA, Wi-Fi 6, NFC, USB-C, Bluetooth 5.2
- Altele: scanner sub display, difuzoare stereo Harman Kardon, emițător infraroșu
- Baterie: 4600 mAh, încărcare 55W pe fir, 50W wireless, 10W încărcare wireless inversă
- Dimensiuni: 164.3 mm x 74.6 x 8.06 mm (sticlă) / 8.56 mm (piele)
- Greutate: 195 grame (spate din sticlă), 194 grame (spate îmbrăcat în piele)
- Software: Android 11 + MIUI 12
Cameră foto
Ajungem la capitolul cameră iar prima de pe listă este cea din spate. Așa cum vă spuneam și mai sus, aici descoperim un modul foto pătrat la interiorul căruia apar 4 camere foto și bliț-ul LED dual-tone. Iată componența sa:
- 108 mpx, 1/1.33", pixel binning 4 în 1 cu output 1.6μm, 7P, f/1.85
- 13 mpx ultra-wide, 123 grade, f/2.4
- 5 mpx macro, echivalent 50mm
Acest setup oferă suport pentru filmare 8K la 24/30fps, 4K la 30/60fps, dar și 960fps slow-motion, respectiv filmare HDR10+ sau în format HEIF. Camera selfie pe de altă parte, este o unitate de 20 mpx integrată în decupaj bulină și capabilă de filmare 1080p la 30/60fps, 720p@30fps sau 720p@120fps. Aici avem la dispoziție numeroase funcții AI, de înfrumusețare sau machiaj.
Baterie și altele
Xiaomi a ales să includă la interiorul flagship-ului Mi 11 o baterie de 4600 mAh capabilă de încărcare rapidă pe fir la 55W, dar și de încărcare wireless la 50W. Nu ne oprim aici pentru că telefonul poate încărca wireless și alte terminale la o putere de 10W.
Xiaomi Mi 11 dispune de difuzoare stereo cu acustică Harman Kardon, NFC pentru plăți și rulează Android 11 cu MIUI 12 aplicat peste. În cutie nu avem încărcător, doar telefonul, o husă, folie pentru ecran, cheiță SIM, garanția și instrucțiunile.
Preț și disponibilitate
Xiaomi Mi 11 este disponibil momentan doar în China, la precomandă, iar prețurile pot fi verificate din lista de mai jos. În perioada de precomandă cumpărătorii pot alege versiunea cu încărcător gratuit și cablu de date la pachet, asta dacă au nevoie de aceste accesorii. Separat încărcătorul costă 12.38 euro și nu este clar dacă promoția cu încărcător gratuit va fi extinsă și după programul de precomandă sau nu. Așteptăm și anunțul telefonului în varianta globală.
- 8 GB RAM + 128 GB stocare: 499 euro
- 8 GB RAM + 256 GB stocare: 537 euro
- 12 GB RAM + 256 GB stocare: 587 euro