După cum am aflat în urmă cu doar câteva zile, cei de la Xiaomi pregătesc un eveniment special de presă pe data de 27 aprilie - zi în care vor lansa MIUI 12 și un nou smartphone intitulat Xiaomi Mi 10 Youth. În realitate nu este vorba despre un telefon chiar nou, ci doar despre un rebranding pentru piața din China a lui Mi 10 Lite 5G care era anunțat pe final de lună martie în Europa.
Pe seama certificării sale TENAA proaspăt publicate aflăm că Mi 10 Youth va aduce în mare aceleași dotări hardware, de la ecranul AMOLED de 6.57 inch cu rezoluție Full HD+, până la procesorul Snapdragon 765G și configurațiile ce includ 6/8 GB RAM și 128 GB de stocare flash. Vor exista și câteva diferențe totuși, astfel că apare o variantă nouă cu 4 GB RAM + 64 GB de stocare flash mai accesibilă pentru publicul chinez.
Din punct de vedere vizual lucrurile rămân la fel ca pe Mi 10 Lite, iar un alt capitol la care s-ar putea petrece schimbări este camera. În teaserele pe care le-am tot văzut apare menționat în dreptul camerei faptul că telefonul va avea zoom digital 50x, ceva ce pe Mi 10 Lite nu avem. Listarea de astăzi mai scoate la iveală și faptul că noul smartphone va sosi pe albastru, negru, verde, roz, roșu și pe alb.
Mai multe detalii aflăm luni!