Xiaomi a avut o zi ocupată astăzi lansând 4 telefoane noi la nivel global. E vorba despre unităţi din seria Redmi Note 11. Au sosit Redmi Note 11 Pro 4G, Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 şi Redmi Note 11S. Abundă camerele cu rezoluţie mare şi procesoarele Qualcomm Snapdragon midrange. Avem detalii şi preţuri mai jos. De remarcat muchiile plate ale tuturor celor 4 telefoane, în stil iPhone 12 și 13.
Redmi Note 11 Pro 4G şi Note 11 Pro 5G
Acestea sunt cele mai bine dotate modele din noua gama, cu ecrane OLED de 120 Hz şi camere de 108 MP. Redmi Note 11 Pro 5G are procesor Snapdragon 695 de 6 nm, în vreme ce Note 11 Pro 4G are un Helio G96. De remarcat că ambele modele vin cu Android 11 preinstalat cu MIUI 13 aplicat peste. Au şi baterii de 5000 mAh cu încărcare la 67W. Vestea bună? Avem şi încărcător la pachet.
Iată lista completă de dotări a lui Note 11 Pro 4G:
- Display: 6.67 inch, FHD+, AMOLED, 120 Hz
- Procesor: MediaTek Helio G96
- RAM: 6 GB/ 8 GB
- Stocare: 64 GB/ 128 GB + microsD
- Baterie: 5000 mAh, încărcare la 67W
- Camera: Frontală: 16 MP
- Principala: 108 MP + 8 MP ultrawide + 2 MP Macro + 2 MP Bokeh
- Conectivitate: infraroşu
- Altele: greutate de 202 grame, 8.12 mm grosime, jack de 3.5 mm, cititor de amprente lateral, difuzoare stereo
Iată lista completă de dotări a lui Note 11 Pro 5G:
- Display: 6.67 inch, FHD+, AMOLED, 120 Hz
- Procesor: Snapdragon 695
- RAM: 6 GB/ 8 GB
- Stocare: 64 GB/ 128 GB + microsD
- Baterie: 5000 mAh, încărcare la 67W
- Camera: Frontală: 16 MP
- Principala: 108 MP + 8 MP ultrawide + 2 MP Macro
- Conectivitate: infraroşu
- Altele: greutate de 202 grame, 8.12 mm grosime, jack de 3.5 mm, cititor de amprente lateral, difuzoare stereo
Redmi Note 11 şi Note 11S
Note 11 şi Note 11S sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât varianele Pro. Au totuşi unele dotări în comun cu variantele Pro. Ecranele scad la 6.43 inch, dar rămân AMOLED-uri. Partea bună e ca telefoanele sunt şi cu 20 de grame mai uşoare. Au certificare IP53 pentru rezistenţa la stropire şi protecţie Gorilla Glass 3. Aidoma modelelor Pro, au Android 11 cu MIUI 13 preinstalat, dar şi baterii de 5000 mAh.
Iată lista completă de dotări a lui Note 11:
- Display: 6.43 inch, FHD+, AMOLED, 90 Hz
- Procesor: Qualcomm Snapdragon 680
- RAM: 4 GB/ 6 GB
- Stocare: 64 GB/ 128 GB + microsD
- Baterie: 5000 mAh, încărcare la 33W
- Camera: Frontală: 13 MP
- Principala: 50 MP + 8 MP ultrawide + 2 MP Macro + 2 MP Bokeh
- Conectivitate: infraroşu
- Altele: greutate de 179 grame, grosime de 8.09 mm, jack de 3.5 mm, cititor de amprente lateral, difuzoare stereo
Iată lista completă de dotări a lui Note 11S:
- Display: 6.43 inch, FHD+, AMOLED, 90 Hz
- Procesor: MediaTek Helio G96
- RAM: 6 GB / 8 GB
- Stocare: 64 GB/ 128 GB + microsD
- Baterie: 5000 mAh, încărcare la 33W
- Camera: Frontală: 16 MP
- Principala: 108 MP + 8 MP ultrawide + 2 MP Macro + 2 MP Bokeh
- Conectivitate: infraroşu
- Altele: greutate de 179 grame, grosime de 8.09 mm, jack de 3.5 mm, cititor de amprente lateral, difuzoare stereo
Prețurile recomandate de vânzare pentru seria Redmi Note 11 sunt:
Redmi Note 11 Pro 5G:
- 6GB+64GB: 291 euro
- 6GB+128GB: 309 euro
- 8GB+128GB: 336 euro
Redmi Note 11 Pro:
- 6GB+64GB: 265 euro
- 6GB+128GB: 291 euro
- 8GB+128GB: 309 euro
Redmi Note 11S:
- 6GB+64GB: 220 euro
- 6GB+128GB: 247 euro
- 8GB+128GB: 265 euro
Redmi Note 11:
- 4GB+64GB: 158 euro
- 4GB+128GB: 176 euro
- 6GB+128GB: 203 euro
Disponibilitatea și prețurile din România vor fi anunțate în curând.