Finalul de trimestru 3 din 2024 ne aduce și o surpriză: Apple a fost depășită de Xiaomi, care a devenit al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Evident, după Samsung. Găsiți toate cifrele relevante mai jos.
Vorbim aici despre volumele de vânzări asociate lunii august 2024, când Xiaomi a depășit Apple. Informațiile vin de la Counterpoint. Este pentru prima dată când Xiaomi ocupă acest loc din 2021 încoace. E drept că, unde Apple lansează 4 telefoane pe an, uneori 5 cu modelul SE, Xiaomi vine cu zeci de unități, inclusiv unele super accesibile entry-level și midrange, mai ales cele din seria Redmi.
Xiaomi a fost, în 2024, unul dintre brandurile cu cea mai mare creștere, impulsionată de promoții în America Latină, de exemplu. Vine după un 2022 când a avut probleme cu logistica și un 2023 când a trebuit să înfrunte provocări macroeconomice și geopolitice, la fel ca restul brandurilor. Xiaomi domină segmentul telefoanelor de sub 200 de dolari, exemple fiind modelele Redmi 13 și Redmi Note 13.
Xiaomi a câștigat cotă de piață în piețe cheie: India, America Latină, Africa, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu. Trebuie spus că urcarea pe locul 2 este sezonieră, iar Apple probabil va recâștiga locul 2 prin lansarea seriei iPhone 16 pe 20 septembrie. Pe măsură ce ne apropiem de final de an, Apple poate ținti chiar la locul întâi.
Nici Xiaomi nu stă degeaba și lansează flagship-ul de toamnă Xiaomi 14T în câteva zile.