Xiaomi a stabilit un precedent "periculos"; Alte companii din China încep procese contra interdicţiilor lui Trump

1.431 ori
<b>Xiaomi a stabilit un precedent "periculos"; Alte companii din China încep procese contra interdicţiilor lui Trump</b>Aţi aflat probabil cu o săptămână în urmă faptul că Xiaomi a câştigat procesul contra administraţiei lui Trump, ducând la scoaterea companiei de pe lista neagră a companiilor din China. Acum şi alte companii pregătesc

Aţi aflat probabil cu o săptămână în urmă faptul că Xiaomi a câştigat procesul contra administraţiei lui Trump, ducând la scoaterea companiei de pe lista neagră a companiilor din China. Acum şi alte companii pregătesc procese similare conform Reuters, dorind să fie scoase de pe lista neagră. Un judecător federal a suspendat interdicţia Xiaomi cu o săptămână în urmă şi haideți să vedem ce ar putea rezulta de aici.

Conform Reuters, câteva dintre companiile din China afectate discută cu echipe de avocaţi, de la firme precum Steptoe & Johnson şi Hogan Lovells. Acestea pregătesc procese contra ordinului preliminar al judecătorului districtual Rudolph Contreras, care a creat o listă neagră de companii chineze, care ar avea legături cu armata chineză. Wendy Wysong, partener al firmei de avocatură Steptoe & Johnson din Hong Kong a confirmat că diferite companii din China au intrat în contact cu biroul companiei pentru a porni o acţiune legală.

Deocamdată nu ştim numele respectivelor companii. Cu această ocazie aflăm şi criteriile acelei liste negre, companiile fiind alese pentru implicarea lor în dezvoltarea 5G şi AI. Acestea sunt considerate "domenii vitale" de către Departamentul de Apărare din SUA. Ca să înțelegeți ce efect are o trecere pe lista neagră a lui Trump, aflați că Xiaomi a pierdut 9.5% din valoarea de la bursă şi cota de piaţă în valoare de 10 miliarde de dolari la aflarea veştii în ianuarie. Investitorii au intrat în panică.

Ordinul din ianuarie a mai vizat 43 de companii, iar totul se baza pe o lege din 1999, care cere Departamentului de Apărare din SUA să publice o listă a companiilor controlate de armata chineză. Ce a rămas în vigoare este un ordin al lui Trump continuat de Biden şi care impune ca firmele americane să nu aibă investiţii în aceste companii începând cu data de 11 noiembrie 2021.

Pe lista se află Hikvision, China National Offshore Oil Corp, dar şi producătorul de cipuri SMIC. Povestea nu se va opri aici şi suntem curioşi să vedem şi dacă Huawei va folosi cazul Xiaomi ca un precedent.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×