Din seria vivo Y100 fac parte mai multe telefoane, inclusiv modelul Y100i despre care am scris în trecut. Ei bine, sub acest lineup a debutat acum și o variantă 5G destul de atractivă, chiar mai bine dotată decât celelalte terminale din serie. Are un design elegant, modern, procesor Qualcomm Snapdragon 4 Gen 2, dar vedetele ar fi încărcarea rapidă la 80W pe fir + camera principală de 50 MP aflată în partea din spate. Mai jos am toate detaliile.
vivo Y100 5G aduce un corp fabricat din policarbonat și vine în nuanțele Black Onyx și Purple Orchid. Primește un display AMOLED cu rezoluție Full HD+ de 6.67 inch în diagonală, cu refresh rate de 120Hz. Panoul are decupaj bulină pentru camera selfie de 8 MP, iar marginile din jurul său sunt destul de înguste. Apare și un senzor pentru amprente optic sub acest display OLED.
În spate găsim o cameră principală de 50 MP, una de 8 MP ultrawide, dar și un senzor flicker + bliț LED. Telefonul are baterie de 5000 mAh, iar alimentarea se realizează la 80W prin intermediul încărcătorului din pachet. vivo Y100 5G rulează Android 14 din fabrică și vine cu interfața Funtouch OS 14 aplicată peste.
Terminalul se vinde momentan doar în Indonezia, iar în configurație cu 8 GB RAM și 128 GB de stocare costă în jur de 246 de dolari. Varianta de top, cu 8 GB RAM și 256 GB de stocare, se vinde pentru aproximativ 265 de dolari.