vivo X Fold apare în imagini noi înaintea lansării de pe 11 aprilie; Aflăm și cât va costa la debut în China

1.099 ori
<b>vivo X Fold apare în imagini noi înaintea lansării de pe 11 aprilie; Aflăm și cât va costa la debut în China</b>Luni pe data de 11 aprilie avem un eveniment important bifat în calendar, cel vivo de la care așteptările sunt mari. Vom vedea prima tabletă a companiei chineze, flagship-ul vivo X Note, cât și primul smartphone pliabil din portofoliu numit

Luni pe data de 11 aprilie avem un eveniment important bifat în calendar, cel vivo de la care așteptările sunt mari. Vom vedea prima tabletă a companiei chineze, flagship-ul vivo X Note, cât și primul smartphone pliabil din portofoliu numit vivo X Fold. Pe acest din urmă terminal ne îndreptăm atenția astăzi, odată cu apariția sa într-o serie de noi randări pe care vi le prezentăm mai jos. 

vivo X Fold

Noile imagini ne prezintă smartphone-ul pe două variante de culoare, gri respectiv albastru - ambele având o balam și ramă metalică vopsită în aceeași nuanță și un panou spate acoperit de piele vegetală. Avem procesor Snapdragon 8 Gen1 la interior, baterie de 4600 mAh cu încărcare la 66W pe fir și 50W wireless, respectiv un display de 8 inch intern.

vivo X Fold

Ecranul de la exterior măsoară 6.53 inch în diagonală, oferă rezoluție FHD+ și la fel ca cel intern și acesta are rată de refresh de 120Hz. Mai primim o cameră foto quad în spate: 50 mpx wide (1/1.57) + 48 mpx ultra-wide + 12 mpx portrait (47mm) + periscop 8 mpx (zoom optic 5x, zoom digital 60x).

Marea noutate de aici va fi că în ambele display-uri vom avea cititoare de amprente optice, ceva ce Samsung nu va aduce pe Galaxy Z Fold 4. Cât despre prețuri, suma vehiculată pentru configurația de bază este 1735 euro, în timp ce pentru modelul de top doritorii vor plăti undeva la 1880 euro

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×