Printre cele mai „tinere” companii lansate pe piața din Europa se remarcă vivo. Producătorul sărbătorește acum doi ani de realizări pe piața europeană. Prin urmare, noi îi urăm un călduros „La Mulți Ani” și la cât mai multe realizări. În acești doi ani compania a reușit să-și extindă prezența și pe alte piețe europene, dar România s-a aflat printre primele zece piețe din Europa unde a fost lansată gama extinsă de smartphone-uri și unde utilizatorii au putut descoperi produsele cu design unic. Mai jos avem un scurt istoric al realizărilor vivo din Europa în acești doi ani.
Una dintre primele inovaţii aduse pe piaţa europeană a fost Gimbal 2.0, tehnologia de stabilizare ce reduce mişcarea, permiţând utilizatorilor să realizeze înregistrări profesionale în medii naturale, unde este nevoie de stabilizare. În plus, vivo a încheiat un parteneriat strategic cu ZEISS, una dintre primele companii inovatoare din domeniul opticii şi împreună cu aceasta a lansat flagship-ul vivo X60 Pro.
Ulterior a debutat smartphone-ul vivo V21 5G, un terminal care a dus la un nou nivel fotografia pentru iubitorii de selfie. Camera frontală de 44 MP are stabilizator optic de imagine (OIS) și integrează sistem Dual Spotlight care ajută utilizatorii să obțină selfie-uri și filmări mai clare, chiar și pe timp de noapte.
În 2022 vivo a lansat și smartphone-uri sub seria „V” care își pot schimba culoarea, iar dezvoltarea tehnologiilor de fotografiere a continuat odată cu seria vivo X. Compania a consolidat parteneriatul ZEISS și a devenit sponsor pentru campionatele UEFA EURO 2020 și 2024.
În luna iunie a acestui an, vivo organiza la Berlin evenimentul Xpedition - prima lansare pan-europeană a unui produs vivo, subliniind importanţa pieţei europene pentru strategia sa globală. Pentru prima dată, oamenii din toată Europa au avut ocazia să testeze dispozitivele la evenimentul de lansare şi astfel să îşi creeze o impresie despre parteneriatul strategic cu ZEISS.
Ultimul flagship lansat în Europa care integrează tehnologii de fotografiere avansate este vivo X80 Pro, model ce aduce stabilizare gimbal, specificații de top și un design emblematic.
Erik Zhu, director general al biroului reprezentativ vivo în România, spune:
“De la lansarea în România, în aprilie 2020, am aflat că piața locală este curioasă de tot ce este nou, deschisă la inovații și produse de calitate la un preț corect. Portofoliul vivo se adresează nevoilor pieței la toate nivelurile prin seriile de smartphone-uri Y, V și X și gama de căști True wireless.
Cu pași mici, dar încrezători, am reușit să câștigăm încrederea consumatorilor locali, oferind o experiență vivo personalizată prin produsele și prin parteneriatele noastre strategice. În următorii ani, ne propunem să îmbunătățim experiența vivo pentru consumatori, menținând standarde înalte pentru produsele noastre și pregătind o mulțime de lucruri remarcabile”.