Veşti proaste pentru gameri: iPhone 12 și iPhone 12 Pro îţi oferă doar 3 ore de gaming

5.419 ori
<b>Veşti proaste pentru gameri: iPhone 12 și iPhone 12 Pro îţi oferă doar 3 ore de gaming</b>Continuă testele efectuate asupra bateriei lui iPhone 12 şi 12 Pro, de această dată unele care vor interesa gamerii. Din păcate veştile sunt proaste şi după ce am văzut că iPhone 12 şi 12 Pro au autonomie sub

Continuă testele efectuate asupra bateriei lui iPhone 12 şi 12 Pro, de această dată unele care vor interesa gamerii. Din păcate veştile sunt proaste şi după ce am văzut că iPhone 12 şi 12 Pro au autonomie sub seria iPhone 11, acum aflăm că gamerii primesc doar 3 ore de jocuri intense.

iPhone 12

E ştiut deja faptul că Apple a redus capacitatea bateriilor de pe seria iPhone 12, dar firma din Cupertino insistă că autonomia telefoanelor nu e inferioară celei de la iPhone 11. În jocurile cu grafică 3D, iPhone 12 şi 12 Pro, care au aceeaşi capacitate a bateriei oferă doar 3 ore şi 1 minut de funcţionare. iPhone 11 Pro rezistă 6 ore şi 38 de minute, iar iPhone 11 - 7 ore şi 37 de minute. Până şi iPhone SE 2020 se descurcă mai bine, cu aproape 5 ore de jocuri 3D.

iPhone 12

Testele sunt unele Phone Arena, specializate pe gaming 3D. Lista de jocuri testate include Call of Duty Mobile şi Minecraft. Ca idee Xiaomi Mi 10 Pro poate atinge 10 ore de gaming. Tot Phone Arena a realizat şi un test de web browsing, acolo unde iPhone 12 şi 12 Pro stau puţin mai bine. iPhone 12 ajunge la 12 ore şi 33 de minute, iar iPhone 12 Pro la 12 ore 35 de minute.

Asta înseamnă un salt de 1 oră de la iPhone 11 şi unul de aproape 4 ore de la iPhone 11 Pro. La testul de playback pe YouTube rezultatele sunt comparabile cu iPhone 11 şi 11 Pro.

Iată şi capacităţile bateriilor de iPhone-uri noi:

  • iPhone 12 mini – 2227 mAh
  • iPhone 12 – 2851 mAh
  • iPhone-12 Pro – 2815 mAh
  • iPhone 12 Pro Max – 3687 mAh

Concluzia? Cine vrea gaming pe iPhone 12... ar face bine să ţină power bank-uri după el sau să ia alt telefon.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×