Următorul flagship HTC s-ar putea numi U11 Plus; primele zvonuri vorbesc despre un display 18:9 și procesor SD835

258 ori
<b>Următorul flagship HTC s-ar putea numi U11 Plus; primele zvonuri vorbesc despre un display 18:9 și procesor SD835</b>Cum HTC nu va renunța la divizia sa business așa cum se preconiza inițial, iată că apar și vești despre viitorul flagship al companiei taiwaneze. Moment acest smartphone este cunoscut sub numele de cod HTC Ocean Master și grație celor de la

În această dimineață ne-am lămurit complet despre afacerea încheiată între HTC și Google, fiind vorba doar despre transferul angajaților ce au lucrat la gama de terminale Pixel și la încheierea unui acord de folosire al tehnologiilor și brevetelor HTC de către marele G. Asta înseamnă că taiwanezii își vor continua activitatea în zona smartphone, fiind chiar vehiculat debutul unui flagship în următoarele luni.

Produsul poartă numele de cod HTC Ocean Master și l-am mai văzut menționat chiar de curând într-o listă de viitoare terminale pregătite HTC. Publicația franceză Frandroid.com ar fi pus mâna pe o listă de specificații ale acestui telefon și din câte se pare, lucrurile sună tare bine.

  • Display QHD+ de 5.99 inch (raport 18:9, rezoluție 2880 x 1440 pixeli)
  • Procesor Qualcomm Snapdragon 835
  • 4 sau 6 GB RAM
  • 64 sau 128 GB stocare UFS 2.1
  • Cameră foto principală 12 megapixeli
  • Cameră foto selfie 8 megapixeli
  • Certificare IP68
  • Sense Edge
  • Port USB Type-C
  • Quick Charge 3.0

Mai este dezvăluit și faptul că telefonul ar urma să aibă un preț ceva mai rezonabil pe plan european în raport cu suma la care HTC 11 a debutat oficial. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla într-adevăr așa și cum HTC este acum în strânsă legătură cu Google, ne așteptăm ca smartphone-ul să ruleze Android Oreo din fabrică. Lansarea ar fi programată pentru luna noiembrie aparent.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×