Upgrade cu țârâita? iPhone 18 va avea doar 9 GB RAM, nu 12 GB cum se credea

609 ori 29-06-2026
Upgrade cu țârâita? iPhone 18 va avea doar 9 GB RAM, nu 12 GB cum se credea

Apple ar fi decis să pună mai puţin RAM pe iPhone-urile sale noi şi motivul îl ştim deja cu toţii: criza de componente. Astfel, iPhone 18, modelul de bază al seriei va sosi cu doar 9 GB RAM și nu 12 GB cum ne-am fi aşteptat. 

Vă reamintesc că iPhone 18 se va lansa separat de iPhone 18 Pro, mai precis în primăvara lui 2027. La acea vreme 9 GB RAM ar putea fi priviţi ca insuficienţi, mai ales că Apple Intelligence va tot evolua. Revenind totuşi la zvonul momentului, analistul Ming-Chi Kuo a postat câteva detalii pe reţeaua de socializare X cu privire la planurile Apple din 2027.

Apple ar vrea să ofere un echilibru între performanţă, funcţii AI şi costuri. Se pare că şi iPhone 18e va primi aceeaşi cantitate de RAM, un salt de doar 1 GB faţă de versiunile actuale de bază, iPhone 17 şi 17e. Sunt folosite 6 cipuri de 1.5 GB RAM alături de noul cipset Apple A20 care trece la tehnologia de 2 nm de la TSMC, cu un salt de performanţă de 15% la nivel de CPU şi 30% la eficiență de consum faţă de seria A19.

Între timp iPhone 18 Pro şi iPhone Ultra vor avea 12 GB RAM şi procesor mai puternic, Apple A20 Pro. Ele vin la toamnă.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>