Deși în ultimii ani capacitatea bateriilor de pe telefoanele noastre a crescut considerabil și am avut parte și de tehnologii menite pentru o încărcare rapidă, încă ne stă gândul la un nou tip de baterie. Inovația în acest segment ar putea veni în următorii ani, mai ales dacă ținem cont de cea mai nouă "investiție" realizată de către Comisia Europeană.
Aflăm astfel că un buget de 3.2 miliarde euro a fost aprobat pentru mai multe proiecte realizate în cadrul Uniunii Europene, proiecte ce au ca scop dezvoltarea de noi tehnologii pentru baterii. Suntem informați că acești bani provin de la numeroase state membre EU precum Belgia, Franța, Germania, Finlanda, Italia, Polonia și Suedia. De asemenea, procesul de finanțarea publică va permite colectarea unor investiții extra de până la 5 miliarde euro din partea companiilor private.
Banii publici vor finanța cercetarea în minerit și procesarea de materiale prime, producția de materiale chimice avansate, proiectarea celulelor și modulelor de baterii și în tehnicile de integrare a acestora în sisteme. De asemenea, acești bani vor fi utilizați și pentru soluții de reciclare sau re-folosire a bateriilor utilizate.
Prin asemenea investiții în R&D, Uniunea Europeană speră să-și atingă obiectivul de a deveni o economie cu zero emisii de carbon până în 2050. Tehnologiile ce urmează a fi dezvoltate vor aduce îmbunătățiri în multe segmente de pe piață, inclusiv pe automobile electrice. Bateriile ar putea avea o capacitate mai mare și astfel permite parcurgerea unor distanțe mai mari decât în prezent.