Redmi K50 debuta în februarie, având ca model flagship Redmi K50 Gaming, cu al său procesor Snapdragon 8 Gen 1. În Europa el a ajuns sub numele de POCO F4 GT. Ei bine acum pe lângă K50, K50 Pro şi K50 Gaming, s-ar părea că vom avea şi o versiune Ultra, conform unor scăpări din China.
Zvonacul Digital Chat Station scrie că Redmi lucrează deja la primul său telefon cu procesorul Snapdragon 8 Gen 1+, cel proaspăt anunţat în această lună. Ei bine, acel model Ultra va sosi în a doua parte a lui 2022, iar sursa afirmă că va vea un ecran plat, cu rezoluţie Quad HD+ şi va aduce pentru încărcare la 100W, sau poate chiar 120W.
Nu ne mai surprinde asta, de vreme ce Xiaomi ne-a oferit deja încărcare la 120W pe Mi 10 Ultra, 11T Pro, Redmi Note 11 Pro+ 5G şi Xiaomi Mix 4, dar şi pe Xiaomi 12 Pro. Redmi K50 Ultra vine cu aşteptări mari legate şi de cameră şi ar putea prelua câte ceva dintre dotările lui Xiaomi 12 Ultra, care inaugurează parteneriatul Xiaomi-Leica în iulie 2022.
Nu m-ar surprinde să văd aici o cameră de 200 de megapixeli, de vreme ce Xiaomi a inaugurat-o pe cea de 108 MP pe Mi Note 10 în 2019. Ecranul rămâne probabil cel 2K de 120 Hz OLED de pe Redmi K50, cu Dolby Vision şi aşteptăm şi 12 GB RAM aici, 256 GB stocare, baterie de 4500-4600-5000 mAh şi poate şi o cameră telephoto cu zoom optic.