MediaTek a prezentat recent două noi procesoare din gama "X", X23 şi X27 şi deja îl vedem pe unul dintre ele pus la treabă pe un telefon flagship UMi. El a primit teaserul de mai jos şi ar urma să fie lansat în perioada următoare, sub numele de UMi Z.
Helio X27, cunoscut şi ca MediaTek MT6797X este un chipset deca core tri cluster, similar cu celelalte modele din gama Helio X2x, doar că frecvenţa sa maximă ajunge la 2.6 GHz. Şi GPU-ul Mali T880MP4 face un salt la frecvenţă. O funcţie de apreciat este MiraVision EnergySmart Screen, care îmbunătăţeşte eficiența consumului, iar la pachet mai vine şi ISP-ul Imagiq pentru procesarea foto şi un engine care se ocupă de adâncimea imaginii în 3D.
UMi Z ar urma să vină în această lună, cu procesor Helio X27, cel puţin 4 GB RAM, sau chiar 6 GB şi probabil 32 sau 64 GB stocare. Nu e exclus să vedem şi o cameră duală cu senzor pentru adâncime, dacă tot avem suport pentru procesarea adâncimii de câmp vizual. UMi are o relaţie strânsă cu MediaTek, pentru că aceeaşi companie a inaugurat procesorul Helio P20 cu modelul sau Plus E.