Toate cele 3 modele Galaxy S20 apar într-o fotografie hands on; Avem și listări GeekBench + video Unbox Therapy scos de pe web

540 ori
<b>Toate cele 3 modele Galaxy S20 apar într-o fotografie hands on; Avem și listări GeekBench + video Unbox Therapy scos de pe web</b>Am intrat în luna februarie şi ne mai despart cam 8 zile de marele debut al seriei Samsung Galaxy S20. Până atunci mă întreb ce mai poate scăpa legat de terminale şi azi avem câteva noutăţi totuşi

Am intrat în luna februarie şi ne mai despart cam 8 zile de marele debut al seriei Samsung Galaxy S20. Până atunci mă întreb ce mai poate scăpa legat de terminale şi azi avem câteva noutăţi totuşi. În primul rând avem acea fotografie hands on cu toate 3 smartphone-urile, dar şi o scăpare în GeekBench şi o controversă pe seama unui clip Unbox Therapy.

Galaxy S20

Hai să luăm pe rând fiecare scăpare. În primul rând telefoanele Galaxy S20 au fost scumpe la vedere în fotografii hands on, apărând mai degrabă în randări. Culmea e că am văzut la un moment dat un clip hands on cu un telefon din serie, dar poze nu prea. E doar o chestiune de timp până ce încep să apară şi machetele, dacă nu au apărut deja.

Galaxy S20

Observăm aici că Galaxy S20 are camera cam ca Galaxy M30s sau A51 să zicem. Mărimea modulului foto rămâne la fel pe S20+, doar că adăugă o cameră în plus parcă (blurul lasă loc de îndoieli), iar S20 Ultra e aproape dublu ca mărime a modulului şi mi se pare că e şi mai gros. Cât despre apariţia în benchmark-ul GeekBench 5.1, toate cele 3 telefoane din imagine au trecut prin acel test, având procesoare Snapdragon 865 la bord, dar şi 12 GB RAM.

Galaxy S20+

Înseamnă că e vorba despre modelele pentru SUA şi China aici, Europa având varianta cu Exynos 990. Circula zvonul ca doar Europa primeste Exynos, restul lumii Snapdragon, inclusiv Coreea de Sud. Scorurile se potrivesc cu cele văzute şi pentru alte telefoane cu Snapdragon 865. Mi se pare interesant şi că scorurile sunt apropiate între telefoane, deci cine are S20, S20+ şi S20 Ultra va avea parte de aceeaşi performanţă, dacă te iei strict după teste sintetice.

Galaxy S20

Şi pentru că am fost curios să văd cum se compară telefoanele cu hiturile din 2019, hai să vedem cum stăm cu scorurile. Unul dintre noile modele are 923 de puncte în testul single core, acolo unde iPhone 11 Pro Max are 1334 puncte la testele noastre. La Multi Core noul venit are 3267 puncte, iar iPhone 11 Pro Max are 3500, deci nu pot să zic că sunt dat pe spate.

Mai scăpase şi un soi de hands on cu Galaxy S20 de la Unbox Therapy, dar şi-a şters clipul. Nu am apucat să îl privesc, dar mă gândesc că erau machete... poate. Totul va fi dezvăluit pe 11 februarie în San Francisco, când are loc evenimentul Samsung Unpacked şi dispare misterul.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×