Cine se arde cel mai rău? Testul de burn in pune la bătaie Galaxy Note 8, Galaxy S7 şi iPhone X; Iată rezultatele

3.026 ori
<b>Cine se arde cel mai rău? Testul de burn in pune la bătaie Galaxy Note 8, Galaxy S7 şi iPhone X; Iată rezultatele</b>Cu toate că panourile OLED folosite pe smartphone-uri au rolul de a oferi imagini spectaculoase, există și un mare neajuns aici, cel al efectului burn-in. Pentru a vedea cât de predispuse sunt câteva flagship-uri la această problemă

După problemele lui Google Pixel 2 XL cu faimosul burn in, am început să ne întrebăm câte telefoane cu panouri OLED prezintă acest neajuns. Aparent destul de multe, judecând după tot soiul de teste şi plângeri recente. Şi iPhone X a fost ţinta criticilor pentru probleme similare, iar mai jos vedeţi un test de burn in realizat pe 3 terminale proeminente ale ultimilor ani.

Testarea a fost realizată de către un site din Asia, numit Cetizen, care a pus la bătaie un iPhone X, un Samsung Galaxy S7 şi un Samsung Galaxy Note 8. Să începem totuşi cu începutul. Ce este burn in-ul? E practic acel efect de "umbră"  al unei imagini care a stat prea mult afişată pe un panou OLED şi care face că unii pixeli să sufere de uzură mai mult decât alţii. Astfel "umbra" acelei imagini rămâne pe ecran chiar dacă intrăm în alte meniuri şi avem alte imagini afişate.

Test burn in

Se întâmplă des cu butoane virtuale sau elemente de interfaţă. Site-ul sud coreean Cetizen a supus la test cele 3 telefoane de mai sus şi a dorit să afle ce se întâmplă după 500 de ore de afişaj pornit non stop, cu aceeaşi imagine pe fiecare terminal. Totalul a fost de fapt de 510 ore, iar cercetătorul a afişat o imagine complet gri pe terminale, examinând rezultatele.

După cum se vede şi în imagini toate 3 telefoanele au diferite grade de burn in, aparent unul permanent, dar în funcţie de model efectul e mai mult sau mai puţin pronunţat. Note 8 pare a suferi cel mai mult, cu un burn in atât de vizibil, încât ai crede că el chiar afişează acea imagine. Galaxy S7 s-a descurcat binişor, în vreme ce iPhone X am putea spune că e câştigătorul acestei bătălii, deşi semne de burn in există.

Unele panouri de display sunt mai predispuse la aşa ceva decât altele şi nu sărim imediat la concluzii, pentru că e nevoie de sute de terminale testate pentru rezultate concludente. În plus cele 510 ore nu sunt un scenariu realist, pentru că nimeni nu sta atâta cu telefonul cu ecranul pornit. Pe termen lung trebuie doar să ştiţi că e o idee bună să schimbaţi wallpaperul sau să folosiţi unul dinamic.

Şi timpii scurţi de auto standby ecran ar fi o idee bună.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×