Xiaomi continuă să se ţină departe de telefoanele pliabile, chiar dacă are destule brevete şi scăpări în această zonă. Acum ne propune o nouă modalitate de a integra camerele pe smartphone-uri, ce e drept una care nu surprinde neapărat: o cameră rotativă pe orizontală.
Judecând după noul brevet, am avea parte de o porţiune rotativă a telefonului, care e de fapt întreaga sa zona de sus, unde se află camerele. Astfel o cameră principală poate deveni şi o cameră selfie. Oppo avea o cameră rotativă încă din 2013 pe modelul N1, doar că rotirea se făcea vertical şi nu orizontal. Totuși, ceva similar am avut și pe Nokia 5700 Xpress Music care muta camera în zona inferioară rotativă.
Biroul Chinez de Brevete a publicat acest brevet Xiaomi, care prezintă o alternativă la actualele bretoane şi decupaje în ecran pentru camere selfie. În documente se face aluzie la instalarea unei singure camere rotative principale, care va fi folosită şi pentru captura selfie. Ce e inedit e ca şi o parte din display va fi cuprinsă în mecanismul rotativ şi va ajunge în spate.
Probabil Xiaomi va folosi două ecrane, unul secundar mic sus şi cel principal jos. Pare să fie o complicaţie inutilă, cu mecanisme care se pot strica uşor odată cu trecerea timpului. Oricât de cool va arăta mecanismul final, există pericolul unei blocări incomplete a rotirii şi a lovirii porţiunii de sus de colţuri de masă, portiere şi altele, stricând "jucăria". Dislike de la mine. Vouă cum vi se pare?