Telefoanele cu CPU Dimensity 8000 vor intra curând în producție; Procesoarele vor fi livrate începând din martie spre producători

995 ori
<b>Telefoanele cu CPU Dimensity 8000 vor intra curând în producție; Procesoarele vor fi livrate începând din martie spre producători</b>MediaTek urmează să anunțe câteva CPU-uri foarte interesante în 2022, mai ales că acestea se vor bate de la egal la egal în acest an cu modele de la Qualcomm sau Samsung. Printre acestea îl avem pe Dimensity 8000, cipset al cărui nume a fost deja

MediaTek urmează să anunțe câteva CPU-uri foarte interesante în 2022, mai ales că acestea se vor bate de la egal la egal în acest an cu modele de la Qualcomm sau Samsung. Printre acestea îl avem pe Dimensity 8000, cipset al cărui nume a fost deja confirmat de către companie. De asemenea, câțiva producători pregătesc deja telefoane cu acest procesor la interior și pare-că producția va începe în martie. Detalii avem mai jos.

Digital Chat Station este popularul zvonac care a dezvăluit informațiile pe Weibo. Dimensity 8000 este un CPU octa-core, fabricat pe un proces de 5nm și bazat pe o arhitectură 4 + 4. Asta înseamnă că are la interior 4 nuclee Cortex-A78 dedicate performanței și 4 nuclee Cortex-A55 pentru eficiență energetică. El este tactat la 2.75 GHz, iar GPU-ul folosit ar fi Mali-G510. Cipsetul suportă display-uri cu rezoluție 2K, cu refresh rate de 120Hz sau Full HD+ cu refresh rate de 168Hz. De asemenea, există suport pentru memorie RAM LPDDR5 și stocare UFS 3.1. 

Sunt așteptate modele midrange, poate chiar super high midrange cu acest cipset la interior de la Redmi, Xiaomi, poate chiar realme. DCS a mai dezvăluit că în primăvară va debuta un astfel de model, cu display de 6.6 inch în diagonală, refresh rate de 120Hz și până la 12 GB de RAM. El va avea cameră de 50 MP principală, iar suma de comercializare din China ar fi de aproximativ 280 de euro. Ar putea fi vorba chiar despre realme GT Neo3, conform zvonurilor.

Nu în ultimul rând, vă reamintesc că o listare din AnTuTu a dezvăluit în trecut că Dimensity 8000 este peste Snapdragon 870 în materie de performanță. E posibil deci să fie un adevărat hit.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×