Sticla e hit! Huawei Honor 8 s-a vândut în 1.5 milioane de unităţi de la debut

492 ori
<b>Sticla e hit! Huawei Honor 8 s-a vândut în 1.5 milioane de unităţi de la debut</b>Unul dintre smartphone-urile recent lansate de către Huawei pe piață este și modelul Honor 8 - terminal care se dovedește a fi un adevărat hit pe piață. Aparent, acest model s-a vândut deja în aproximativ 1.5 milioane de exemplare încă de la debutul său

Se pare că Huawei a luat o decizie bună atunci când a lansat modelul Honor 8 cu o carcasă ce include sticlă în spate, terminalul dovedindu-se a fi un hit. El ar fi fost vândut deja 1.5 milioane de unităţi, de la debutul in China din iulie.

Huawei Honor 8

Recent acest model ajungea şi la Quickmobile, iar debutul din SUA şi Europa a avut loc luna trecută. Pe lângă designul arătos şi premium, terminalul propune o cameră duală de 12 MP, e drept fără tehnologie Leica, dar şi puternicul CPU Kirin 950 de pe Huawei Mate 8. Acest model aduce şi 3 sau 4 GB RAM, până la 64 GB stocare şi Android Marshmallow cu EMUI 4.1 aplicat peste.

În faţă se află un ecran Full HD de 5.2 inch şi o cameră selfie de 8 MP. Avem şi port USB type C si baterie de 3000 mAh. Ca o abordare interesantă Huawei a ales să păstreze aceeaşi nuanţă de culoare şi pentru rama metalică şi pentru sticla din spate. Handsetul e disponibil pe albastru, auriu, negru, alb şi roz. Nuanţa albastră arata spectaculos.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×