Pe langa zvonurile legate de Apple iPad, tabletul lansat aseara, in ultima vreme au abundat speculatiile in legatura cu Windows Mobile 7 si variantele in care va sosi acest OS pe piata. Deocamdata nu stim nici macar daca platforma va fi lansata in acest an sau in 2011, dar tocmai am descoperit o serie de specificatii minime necesare pentru a rula acest OS.
Cei de la Mobile-review sunt inca o data norocosii care au descoperit aceasta informatie si se pare ca specificatiile minime pentru a rula WM7 ar fi scapat pe web. In primul rand, veti avea nevoie de un smartphone cu procesor de 1 GHz pentru acest sistem de operare, plus un display WVGA de 3.6 inchi, o busola digitala, un accelerometru, 8 GB memorie interna si o camera de 5 megapixeli.
Eldar Murtazin, de la Mobile-review afirma ca WM 7 va fi lansat in curand, ba chiar ca poseda deja un telefon ce ruleaza acest OS si ca plaforma aminteste vag de una desktop. Acelasi editor mentioneaza si ca telefonul incorporeaza o baterie de 1850 mAh, care rezista 6-7 ore. Sa fie acestea doar speculatii si zvonuri menite sa agite apele inainte de lansarea sistemului de operare?