Mâine pe data de 11 mai nu avem doar evenimentul Google I/O 2022 notat în calendar, ci și conferința de presă Sony asociată lansării flagship-ului Sony Xperia 1 IV. Alături de acesta vine și telefonul mid-range Xperia 10 IV, iar cei matinali, dornici să afle toate detaliile în timp real despre noile smartphone-uri, vor putea urmări lansarea live mâine începând cu ora 10:00 (ora României).
Din datele pe care le-am aflat, smartphone-ul Sony Xperia 1 IV este așteptat cu ecran 4K de 6.5 inch (120Hz, HDR, 21:9, Gorilla Glass Victus), cu procesor Snapdragon 8 Gen1 și configurații cu până la 12 GB RAM și 512 GB stocare flash. Și de această dată se pune accentul pe cameră și vom avea un setup triplu cu optică ZEISS.
Telefonu va aduce și baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă, iar prețul vehiculat este de 1399 euro. De la Xperia 10 IV așteptăm un procesor Snapdragon 6xx/7xx, 6 GB RAM, o baterie de 4000 mAh și 128 GB stocare flash. Descoperim noile telefoane Sony mâine dimineață!