Sony ar putea lansa un telefon de gaming Xperia Play nou pe 12 septembrie

1.087 ori
<b>Sony ar putea lansa un telefon de gaming Xperia Play nou pe 12 septembrie</b>Sony a postat un teaser misterios pe web ieri, care face aluzie la un eveniment organizat pe 12 septembrie. Acesta are legătură cu seria Xperia, dar şi cu gaming-ul, lucru care ne duce imediat cu gândul la un telefon de gaming

Sony a postat un teaser misterios pe web ieri, care face aluzie la un eveniment organizat pe 12 septembrie. Acesta are legătură cu seria Xperia, dar şi cu gaming-ul, lucru care ne duce imediat cu gândul la un telefon de gaming.

E drept că a trecut un deceniu de la Xperia Play, telefon care a fost înaintea vremurilor sale şi al cărui design e încă respectabil. În acelaşi timp Sony nu prea mai mişcă în zona gaming-ului portabil, după ani buni fără un succesor pentru PS Vita şi cu o strategie neclară în zona mobile, în afară de unele portări şi titluri asociate unor francize mari de pe PlayStation

A cumpărat totuşi un mare producător de jocuri de mobil recent şi a alocat miliarde de dolari gaming-ului pe mobil. Recent a lansat şi un Xperia 5 IV, flagship de toamnă, care părea să fie ultimul său telefon din acest an. Şi totuşi... ce apare pe 12 septembrie? Posibil să vedem fie un telefon de gaming cu butoane shoulder, fie un accesoriu de gaming pentru actualele telefoane Xperia. Poate un controller, poate o husă cu butoane...

În teaserul video scurt din acest articol îl vedem pe un jucător de eSports de la echipa japoneză Scarz, care se joacă pe un viitor dispozitiv. Motto-ul evenimentului este "Made for Pro Gamers and streamers". Faptul că e adus şi streaming-ul în discuţie ne arată că avem ceva mai mult de o husă şi un controller aici.

Dacă vom vedea un telefon de gaming, atunci el clar are procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 la interior, cel puţin 12 GB RAM, butoane tactile sau fizice lateral şi o interfaţă specială/consolă de gaming. Are probabil şi răcire avansată şi titluri exclusive PlayStation portate. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×