Aşa cum am menţionat într-un articol anterior, ar trebui să începem să vorbim despre procesoare Qualcomm de 5 nm pe final de an. Snapdragon 875 ar trebui să marcheze premiera şi să fie prezentat în Hawaii în decembrie. Azi apare un roadmap cu toate procesoarele importante de la Qualcomm şi MediaTek.
Trebuie precizată şi sursa scăpării: o bancă de investiţii care evalua modul în care vor evolua MediaTek şi Qualcomm în următorul an. Se pare că vom avea un Snapdragon 875, aici numit Snapdragon 875G, care va sosi în trimestrul întâi din 2021. Va fi bazat pe procesul EUV de 5 nm, deşi unele zvonuri afirmau că a fost ales procesul TSMC.
Qualcomm va lansa imediat după şi un procesor midrange puternic Snapdragon 735G, bazat pe acelaşi proces EUV de 5 nm. E pregătit şi un model Snapdragon 435G, care va debuta în aceeaşi perioadă. Mă mir că nu apare şi succesorul lui Snapdragon 765G, despre care am tot scris în 2020, inaugurând seria de telefoane super high midrange.
Şi MediaTek are planuri mari. Deja din trimestrul 3 vom vedea un nou CPU Dimensity 600 bazat pe proces de 7 nm. Apoi vine un Dimensity 400 la final de an, listat ca un chipset de 6 nm. Apoi vom avea şi un SoC de 5 nm cu 5G care vine în trimestrul 2 din 2021. Probabil face parte din seria Dimensity 1000 şi la cum merg lucrurile acum ar putea ajunge pe Huawei P50 Pro.
În funcţie de cum îşi joacă cărţile, MediaTek ar putea ajunge o forţă în următorii 2-3 ani şi în sfârşit un rival pentru Qualcomm.