Google anunța terminalele Pixel 6 și Pixel 6 Pro în urmă cu o lună și “peste noapte” au devenit unele dintre cele mai dorite smartphone-uri cu Android de pe piață. Cu toate acestea, am aflat până acum că acestea ar avea câteva probleme. Unul dintre bug-urile de care se plâng utilizatorii are legătură cu cititorul de amprente lent. Ei bine, dacă credeați că acesta e un mic inconvenient, azi aflăm că scanner-ul optic încetează să funcționeze dacă bateria telefoanelor se descarcă complet. Detalii avem mai jos.
Pare-că dacă Pixel 6 sau Pixel 6 Pro ajung la 0% baterie și se închid, senzorul de amprente nu mai poate fi folosit pentru deblocarea telefonului după reîncărcarea acestuia. Mai mult, utilizatorii nu pot nici să își înregistreze alte amprente dacă se întâmplă acest lucru. Informațiile vin în principal de pe Reddit, acolo unde utilizatorii discută problema, însă este deja subiect de discuție și pe site-ul oficial Issue Tracker de la Google.
Există însă și o veste bună. Pare-că resetarea completă a smartphone-ului rezolvă bug-ul, senzorul de amprente devenind din nou funcțional. Mai mult, pare-că după un reset complet problema nu va reveni chiar dacă telefonul va rămâne iar fără baterie. Asta înseamnă că e vorba despre un bug software care ar urma să fie rezolvat în următorul update.
Vă reamintesc că au existat mai multe plângeri cu privire la senzorul de amprente integrat pe noile smartphone-uri Pixel 6. Acesta pare să fie asociat plăcii de bază, iar asta face ca display-ul să fie greu de înlocuit. Totodată, Google susține că senzorul este lent întrucât folosește algoritmi superiori de securitate care cresc durata de citire a amprentei.
În cazul în care ați cumpărat un Pixel 6 sau Pixel 6 Pro, vă recomandăm totuși să evitați descărcarea completă a acestuia până la sosirea unui patch care va rezolva problema.