OPPO urmează să prezinte o nouă serie de telefoane midrange. Reno12 a mai avut parte de leak-uri și scăpări în ultimele săptămâni, dar azi vin informații noi din partea unui tipster chinez. Acesta spune că seria de telefoane ar putea sosi chiar în luna mai în China. Mai jos am detalii.
Smart Pikachu e un tipster care activează pe weibo, iar acesta spune că lansarea seriei OPPO Reno12 ar avea loc în luna mai a acestui an. Probabil vorbim despre debutul din China, întrucât nu e clar încă dacă lineup-ul va ajunge la nivel global. Mai aflăm că seria va rivaliza cu terminale Honor 200, care ar urma să debuteze curând.
Reno12 Pro a fost subiectul unui leak recent. El ar aduce un display generos de 6.7 inch în diagonală, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție 1.5K. Sub capotă s-ar afla un procesor Dimensity 9200 de la MediaTek, dar și o baterie generoasă de 5000 mAh care se va încărca la 80W pe fir. De remarcat că tipster-ul susține că OPPO testează și CPU-uri de la Qualcomm pentru acest lineup.
Chiar dacă vorbim despre o serie de telefoane high-midrange, pare că terminalele vor beneficia de funcții AI exclusive. Totodată, pare că vom primi camere selfie de 50 MP, iar în spate setup-uri duale ce implică senzori foto cu OIS de 50 MP. Varianta de bază din serie ar primi baterie de 5000 mAh, dar alimentarea s-ar realiza la 67W pe fir.
Sunt șanse mari ca seria Reno12 să sosească în România, în vară.