Oppo se pregătește de lansarea seriei sale de flagship-uri pe 2021. De fapt, vom avea un singur flagship cu Snapdragon 888, întrucât celelalte două terminale din lineup ar fi de fapt variante rebranduite ale modelelor Reno5 Pro+ 5G și Reno5 5G. Astăzi a scăpat pe Weibo un poster care pare oficial. Acesta dezvăluie data și ora lansării noilor terminale din portofoliul Oppo.
Din poster reiese faptul că noua serie Find X3 va debuta pe 11 martie, la ora 19:30 (ora locală a Chinei). Pe lângă Oppo Find X3 Pro, seria va include versiunea Find X3 Neo și Find X3 Lite. Toate versiunile vor fi compatibile 5G, însă doar Find X3 Pro este o noutate, primul smartphone cu Snapdragon 888 al companiei. De asemenea, această lansare ar trebui să fie valabilă exclusiv pentru piața din China, urmând ca lansarea globală să aibă loc mai târziu.
Vă reamintesc că Oppo a dezvăluit în trecut că noua serie Find X3 se va lansa sub sloganul “Awoken Color”, promovând noul sistem de redare al culorilor pe 10 biți. Posterul pare să exprime această idee, la nivel subtil.
În plus, cunoaștem faptul că Find X3 Pro va avea un ecran OLED de 6.7 inch, cu rezoluție WQHD+ și rată de refresh de 120Hz. Pe lângă Snapdragon 888, acesta ar aduce 12 GB de RAM iar de partea foto s-ar ocupa doi senzori Sony IMX 766. Totodată, varianta Pro a putut fi admirată în imagini detaliate în trecut prin intermediul lui Evan Blass.
Find X3 Lite este de fapt un Oppo Reno5 5G. Prin urmare, aduce un ecran OLED de 6.43 inch, cu rezoluție Full HD și refresh rate de 90Hz. Are un procesor Snapdragon 765G la interior, 8 sau 12GB de memorie RAM și o baterie de 4300 mAh cu încărcare la 65W. În spate prezintă un setup quad cu senzor principal de 64 MP + 8 MP (ultrawide) și două camere a câte 2 MP (Macro și Bokeh).
De asemenea, modelul X3 Neo este un Reno 5 Pro+ 5G rebranduit, ca design. Totuși, ar aduce un procesor Snapdragon 870, ci nu un Snapdragon 865. Acest model are un ecran AMOLED de 6.55 inch, cu rezoluție FHD+ și refresh rate de 90Hz. În spate prezintă un setup triplu, având un singur senzor Sony IMX766 de 50 MP drept senzor principal + 16 MP (ultrawide) + 13 MP (telephoto) + 2 MP (Macro).
Recent, am aflat și prețurile estimative la care se vor comercializa cele trei modele în Europa:
- Find X3 Lite 5G (8 GB RAM + 128 GB stocare): 400-500 euro
- Find X3 Neo (12 GB RAM + 256 GB stocare): 700-800 euro
- Find X3 Pro (12 GB RAM + 256 GB stocare): 1000-1200 euro
Dacă posterul se dovedește a fi real, noul lineup va debuta pe data de 11 martie în China. Totuși, Oppo nu a anunțat oficial nimic momentan.