În luna iunie apărea un zvon conform căruia Huawei va renunța în acest an la seria sa de flagship-uri de toamnă. Acest lucru s-ar întâmpla pe de o parte din cauza restricțiilor impuse de SUA, iar pe de altă parte din cauza crizei semiconductor. Totuși, pe web au apărut noi detalii despre așa-zisa serie Huawei Mate 50 și se speculează că lansarea noilor modele ar putea avea loc în luna octombrie. Avem detalii mai jos.
David Naranjo, director în cadrul Display Supply Chain Consultants, a postat ieri pe Twitter o listă cu terminale încă neanunțate. Pe lângă Pixel Fold și câteva telefoane pliabile OPPO, vivo și Xiaomi, pe listă apare și numele Huawei Mate 50 Pro, programat pentru debut în trimestrul 4 din acest an. Astfel, se zvonește că seria Mate 50 ar putea fi anunțată în luna octombrie întrucât compania deja a programat un eveniment la Viena.
Evenimentul din Austria va avea loc pe 21 octombrie, iar până acum am putut vedea doar un teaser pentru acesta. E clar că atunci va debuta o serie sau un telefon. Totuși, nu e încă clar dacă vorbim despre lineup-ul Mate 50 sau seria P50 ce va ajunge la nivel global. Teaser-ul de săptămâna trecută pare să facă referire la modelul P50 Pro. Totuși, la o privire mai atentă, observăm că modulul camerei se află la același nivel cu butoanele de volum. Astfel, el nu ar corespunde cu un terminal din seria P50.
De asemenea, chiar dacă seria Mate 50 va debuta, disponibilitatea modelelor ar fi limitată. Huawei a reușit să colaboreze cu Qualcomm până la urmă, iar astfel a inclus CPU-uri Snapdragon 888 pe noile sale modele din seria P50. Totuși, ele nu benefiiază de modul 5G, sosind doar cu conectivitate 4G LTE. Despre seria Mate 50 nu se cunosc detalii, însă sperăm să aflăm mai multe informații în următoarele săptămâni.