Am scris recent despre planurile Samsung de a lansat un smartphone pliabil mai accesibil. Pare că producătorul sud-coreean se teme cumva de competiția acerbă pe această nișă, existând producători ce au lansat de-a lungul timpului telefoane pliabile accesibile. Ei bine, iată că în 2025 Samsung ar urma să anunțe un „Galaxy Z Flip FE”, model pliabil cu clapetă ceva mai ieftin. Mai jos avem detalii.
Z Flip FE ar urma să marcheze o premieră în portofoliul Samsung. Compania își propune să duca prețul recomandat de vânzare al noului terminal undeva la 699 de euro. Spre comparație, Galaxy Z Flip 7 ar începe de la 999 de euro la debut. Se vehiculează că Samsung va folosi un procesor MediaTek Dimensity 9400 pentru acest Flip FE. E vorba despre un cipset ceva mai accesibil ce oferă performanță excelentă, fiind rivalul lui Snapdragon 8 Elite.
Pe partea de design, Z Flip FE ar putea fi similar cu actualul Z Flip 6, dar cu îmbunătățiri minore. Această abordare minimală sugerează că Samsung testează reacția pieței înainte de a face mișcări mai îndrăznețe în segmentul pliabilelor accesibile. Bizar e numărul de unități comandate. Vorbim despre 900.000 de unități Galaxy Z Flip FE, o cifră surprinzător de mică față de cele 3 milioane de unități pregătite pentru Galaxy Z Flip 7 sau cele 2 milioane pentru Z Fold 7.
Această strategie ar putea părea bizară, având în vedere că modelele mai ieftine tind să aibă o cerere mai mare. Totuși, compania pare să testeze terenul pentru a vedea dacă publicul este interesat de un pliabil accesibil, dar cu compromisuri evidente în performanță și design.
Chiar dacă Samsung nu își pune mari speranțe în vânzările Z Flip FE, acest model poate deschide noi orizonturi în segmentul pliabilelor accesibile. Într-o piață tot mai competitivă, cu branduri chineze care oferă pliabile la prețuri atractive, Z Flip FE ar putea fi un punct de cotitură pentru Samsung în încercarea de a câștiga teren pe segmentul de buget.