Samsung va lansa 4 telefoane pliabile în acest an, inclusiv un model triplu pliabil rival pentru HUAWEI Mate XT; Ce știm despre acestea?

1.688 ori
<b>Samsung va lansa 4 telefoane pliabile în acest an, inclusiv un model triplu pliabil rival pentru HUAWEI Mate XT; Ce știm despre acestea?</b>Pare că va fi „anul pliabilelor” pentru Samsung. Pe lânga Galaxy Z Fold7 și Z Flip7, compania urmează să anunțe în vară o variantă mai accesibilă, cu clapetă, FE. Apare însă în cărți și un triplu-pliabil, posibil rival pentru HUAWEI Mate XT. Informații

Pare că va fi „anul pliabilelor” pentru Samsung. Pe lânga Galaxy Z Fold7 și Z Flip7, compania urmează să anunțe în vară o variantă mai accesibilă, cu clapetă, FE. Apare însă în cărți și un triplu-pliabil, posibil rival pentru HUAWEI Mate XT. Informații cu privire la noile modele au fost dezvăluite de către sud-coreenii de la The Elec. Iată ce ne rezervă pliabilele Samsung în 2025.

Chiar dacă triplu-pliabilul Samsung e unul dintre cele mai așteptate device-uri, Samsung pare că va produce acest model în cantiatte limitată. Vorbim despre 200.000 de unități, terminalul urmând probabil să fie disponibil doar în câteva regiuni la nivel global. Cât despre lansare, ar putea fi prezentat puțin mai devreme, în al doilea trimestru din acest an. E însă posibil să fie lansat și detaliat pe larg în cadrul unui eveniment Unpacked din vara acestui an, alături de celelalte modele Galaxy Z Flip și Z Fold.

Pliabilul ar oferi un display de 9.9 / 10 inch în diagonală în formă extinsă, iar designul său ar fi bazat pe prototipul Flex G, prezentat de către Samsung în cadrul MWC 2023. Asta ar însemna că va primi un sistem dublu de balamale ce permit închiderea sa completă.  E puțin diferit față de varianta propusă de către Huawei și nu știm încă dacă ne putem aștepta la un display extern pentru acest model. Pare că va fi destul de gros, urmând să aibă o talie de aproximativ 15 mm în formă compactă.

Mai aflăm că Galaxy Z Fold7 ar putea aduce un corp ceva mai subțire, chiar sub Galaxy Z Fold6 Special Edition ce măsoară 10.6 mm atunci când este pliat. Atât el cât și Galaxy Z Flip7 ar primi un procesor Snapdragon 8 Elite sub capotă. Noua adiție din lineup ar fi Galaxy Z Flip FE, telefon pliabil cu clapetă ceva mai accesibil, întrucât ar folosi un procesor Exynos 2400.

El va primi un panou AMOLED LTPO de 6.7 inch în diagonală, pliabil, iar panoul extern ar măsura 3.4 inch. Pare că acest model va împrumuta multe elemente de la Galaxy Z Flip6. Lansarea ar urma să aibă loc în cadrul unui eveniment Unpacked special organizat în vară, probabil în perioada iulie-august.

Acum, rămâne de văzut cum va numi Samsung noul triplu-pliabil pregătit și în ce regiuni va fi comercializat.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×