La o săptămână după ce am aflat că Samsung domină iar segmentul smartphone la capitolul livrări, acum vedem şi rezultatele financiare ale companiei pe trimestrul 1 din 2023. Profitul a scăzut la un nivel nemaivăzut în ultimii 15 ani, dar vânzările de smartphone au arătat bine.
Profitul operaţional pentru intervalul ianuarie-martie 2023 a fost cu 18% mai mic decât în 2022. Profitul în sine a scăzut cu un uriaş 95%. Samsung se aşteaptă să îşi revină în a doua jumătate a anului, totuşi, Divizia Mobile, care se ocupă şi de alte terminale smart a fost cel mai puţin afectată de scădere. Vânzările au scăzut cu 2% faţă de T1 2022, dar au crescut cu 22% faţă de finalul luni 2022, când Apple a dominat piaţă.
Zona de reţele a avut ceva de suferit, în special în Asia şi America de Nord, dar măcar profitul operaţional a crescut în zona Mobile. E clar că seria Galaxy S23 s-a vândut bine, iar Samsung a mai redus din numărul de telefoane şi din varietate, îmbunătăţind eficiența produselor. Problema e că grosul cash-ului pentru Samsung vine din componente, business-ul semiconductor şi acolo nu merg bine lucrurile.
Samsung însăşi nu are nicio vină, dar cum poţi vinde componente producătorilor, când ei produc mai puţin pentru că piaţa cere mai puţin şi se teme de criză? Nici măcar Samsung Display nu a mai mers aşa bine, existând alternative ca LG Display şi BOE şi producătorii de TV-uri şi telefoane fiind iar mai rezervaţi. Trebuie luată în calcul şi tăria won-ul coreean faţă de dolarul american în ultima vreme (won-ul a crescut).
Trendul acesta va continua şi în trimestrul 2, cu semne de revenire în trimestrul 3.